TMD Friction vrea să se extindă la Caransebeș. Consilierii locali PSD o dau cotită! [VIDEO]

Board-ul TMD Friction a decis aprobarea unei extinderi a fabricii din municipiul Caransebeş, de fapt realizarea unei noi capacități de producție. Este vorba despre o fabrică de pastă specială pentru plăcuțele de frână produse tot de către TMD. Dar proiectul depinde de Consiliul Local.

Potrivit avocatului Melinda Galu, cea care a fost mandatată să negocieze cu Consiliul Local Caransebeș cumpărarea unui teren, compania ar crea prin această investiție 250 de locuri de muncă directe plus alte câteva sute, indirect. La acestea se adaugă și taxele și impozitele mai mari pe care Primăria le-ar încasa de la TMD.

Consiliul Local a aprobat deja vânzarea unui lot de parcele de 25.000 de mp, dar cei de la TMD spun că, pentru realizarea investiției, ar mai avea nevoie de o parcelă, parcelă care fusese vândută SC Teracon SRL. Din discuțiile purtate de către avocatul Melinda Galu, am înțeles că, inițial, TMD ar fi încercat să cumpere parcela cu pricina direct de la SC Teracon SRL, dar că, în urma analizei documentației, juriștii TMD au refuzat achiziționarea acestei parcele deoarece Teracon nu a respectat contractul încheiat cu Primăria Caransebeș, contract care obliga compania să înceapă investiția în cel mult doi ani de la data semnării contractului.

În situația creată și cu presiunea investiției TMD pe umeri, Primăria avea două variante: să anuleze contractul de vânzare pe motiv că SC Teracon SRL nu și-a respectat obligațiile asumate, anulare care ar fi propus un proces civil, care putea dura ani de zile, perioadă în care terenul în discuție ar fi rămas blocat, sau varianta aleasă de primarul Felix Borcean, aceea de a cădea la o înțelegere cu firma Teracon pentru a putea vinde, mai apoi, terenul la licitație, licitație la care se putea înscrie și TMD Friction.

Deși au votat și l-au împuternicit pe Felix Borcean să semneze rezilierea contractului cu Teracon, consilierii locali PSD susțin că au fost induși în eroare și că nu ar fi votat în cunoștință de cauză, ba chiar au depus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni, 12 iunie, revocarea acelei hotărâri de Consiliu Local.

Înțelegerea aprobată cu Teracon a fost ca firma să restituie Primăriei Caransebeș terenul cu pricina, iar municipalitatea să restituie suma încasată de la Teracon pentru vânzarea acestui teren.

YouTube video

Aici a venit supărarea consilierului local Florin Bogdea (foto), care susținea că firma cu pricina nu mai trebuia să-și primească banii înapoi pentru că nu au respectat înțelegerea de la vânzare. „Dacă făceam așa, eram dați în judecată și am fi împins rezolvarea situației abia peste câțiva ani”, a lămurit primarul Felix Borcean, dar Florin Bogdea o ținea pe a lui: „Se va face un dosar penal, fraților, veți da cu subsemnatul toți!”. „Toate actele s-au făcut pe baza unor hotărâri de Consiliu Local”, a fost replica primarului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cu toată insistența avocatei TMD, care a subliniat că termenul dat de Holding pentru începerea investiției este „15 iulie 2017” și că terenul cu pricina este imperios necesar acestei investiții, grupul PSD nu a votat vânzarea acestui teren la licitație. Asta în condițiile în care până și avocata Galu sublinia că, la această oră, nu mai sunt probleme cu terenul și TMD este dispus să participe la licitație pentru a-l achiziționa!

„Iar va interpreta presa greșit și vor spune că ne-am opus investiției. Nu ne-am opus, dar vrem clarificarea situației”, a răbufnit consilierul local Florin Bogdea, care a atacat presa, despre care spune că nu informează lucrurile așa cum sunt și că ar discrimina grupul PSD.

E drept că nu s-au opus direct investiției, dar Bogdea începuse direct o anchetă a celor de la TMD întrebându-i de ce au cerut doar 25.000 de mp inițial, de ce nu l-au cumpărat direct de la Teracon și multe altele prin care a călcat în picioare, practic, prevederile legale privind secretul comercial.

Asta ca să nu mai spun că dacă ar fi susținut investiția, cei 9 consilieri PSD care au votat împotrivă aveau posibilitatea de a depune amendamente la proiectul propus, amendamente care puteau indica soluția grupului PSD. Dar, probabil, e mai simplu să faci acuzații decât amendamente…

„Nici nu mai știu ce să fac! Mă gândesc deja la un referendum local, dar nici acesta n-ar fi obligatoriu pentru Consiliul Local”, a fost concluzia primarului Felix Borcean.

Cert este că licitația pentru terenul cu pricina nu se va ține, pentru că aprobarea ei necesita 2/3 din voturile consilierilor, iar situația la vot a fost de 10 pentru și 9 contra…

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/