Test reuşit, victorie normală: CSM Reşiţa – Voinţa Lupac 2-1

Rosso-nerii lui Daniel Opriţa şi-au măsurat sâmbătă forţele cu Voinţa Lupac, liderul Ligii a IV-a Caraş-Severin, care a răspuns solicitării de ultim moment a reşiţenilor.

Pentru că adversara din Serbia a anunţat că nu mai poate veni, jocul cu Lupacul, programat iniţial pe 28 februarie, a fost devansat cu patru zile. Frigul pătrunzător şi ninsoarea au pus la grea încercare ambele echipe, dar protagoniştii din teren au strâns din dinţi şi au luptat cu ambiţie pentru fiecare minge. Microbiştii de pe margine au asistat la un joc de angajament, de-a lungul căruia diferenţa de eşalon a fost vizibilă. CSM Şcolar Reşiţa a controlat ostilităţile şi a presat în cea mai mare parte a timpului, în vreme ce Voinţa a mizat pe o apărare exactă şi pe puţinele şanse ivite pe contraatac. Rosso-nerii au deschis scorul prin Ene, la finalul primei reprize, oaspeţii din Lupac au egalat după pauză prin golul lui Matuschka, dar ultimul cuvânt l-a avut tot CSM-ul, golul victoriei reşiţene fiind înscris de tânărul Andrei Burciu.

În primul rând, vreau să-mi felicit băieţii pentru dăruire, per ansamblu sunt mulţumit de joc. Noi am venit din cantonament, după efort, şi am jucat cu o echipă bună de Liga a III-a, cu fotbalişti de valoare şi un antrenor cu nume. Urez baftă atât jucătorilor mei, cât şi băieţilor de la CSM “, a declarat la final Boşko Vişatovici, antrenorul  Voinţei Lupac.

Vreau să le mulţumesc că au venit să joace cu noi, aveam programat iniţial un meci cu o echipă de Liga a II-a din Serbia, le mulţumesc că au fost de acord să joace astăzi în locul sârbilor. A fost un joc bun, cu o echipă de Liga a IV-a care încearcă să promoveze, aş fi vrut să câştigăm la un scor mai mare, dar sunt mulţumit că am dominat clar jocul, atât în prima, cât şi în a doua repriză, iarăşi am adus mingea de foarte multe ori în faţa porţii adverse. Trebuie să ţinem cont şi de teren, care are dimensiuni mai mici, Lupacul s-a aglomerat în jumătatea proprie, în zona careului, iar în aceste condiţii e destul de greu să bagi mingea în poartă. Dar asta nu scuză ocaziile foarte mari irosite. În meciurile oficiale, dacă ne jucăm aşa cu ocaziile, s-ar putea să regretăm şi e târziu atunci să ne mai pară rău. Totuşi, îmi place că jocul merge, traseele de joc încep să se vadă şi sunt mulţumit”, a spus, la rândul său, Daniel Opriţa.