„Te rup în bătaie, în fața camerelor! Eu sunt Iancu Muhu!”

Asta pretinde Cristian Olah că i-ar fi spus fiul cunoscutului lider sindical în noaptea de 21/22 septembrie într-un bar din centrul Reşiţei, înainte de a-l băga de urgenţă în spital!

Internat cu probleme serioase la Spitalul Judeţean din Timişoara, Cristian Olah nu a glumit deloc şi a depus deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa o plângere penală pe numele lui Iancu Muhu jr. (foto) pentru loviri şi alte violenţe. Asta, într-o primă fază! Potrivit avocatului Cosmin Bolosin, lucrurile pot deveni mult mai grave, deoarece, din primele informaţii venite de la medicii care-l au în grijă pe clientul său, viaţa acestuia ar fi fost pusă în pericol din cauza loviturilor puternice la cap.

În plângerea înaintată procurorilor reşiţeni, Olah a relatat cele întâmplate duminică noapte, în jurul orei 1.00. „Fără un motiv plauzibil, numitul Iancu Muhu jr. m-a lovit cu pumnii în zona feţei şi cu piciorul, eu căzând de pe scaunul pe care mă aflam la masă. Acesta a spus că, oricum, în momentul în care voi părăsi barul mă va rupe în bătaie, că lui nu îi este frică de nimeni şi că vrea să mă bată în faţa camerelor de filmat întrucât el este Iancu Muhu!”

Fractură de craniu!

Fiul sindicalistului Iancu Muhu s-a ţinut de cuvânt. „În momentul în care am ieşit afară din bar am fost din nou lovit cu sălbăticie de Muhu Inacu jr., eu căzând şi, pentru câteva minute, fiind inconştient de ceea ce se întâmplă, fiind dus de urgenţă la spitalul din Reşiţa, de unde am fost transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara, la secţia de Neurochirurgie, unde s-a constatat că am fractură de craniu şi fractură pe ureche”, a mai scris în plângere Cristian Olah.

gif card de energie dacus 1000x100

Avocatul Cosmin Bolosin susţine că afirmaţiile clientului său sunt indubitabile. „Vom dovedi aceste lucruri prin certificatul medico-legal, prin declaraţiile nenumăraţilor martori, dar totodată am solicitat şi verificarea înregistrărilor camerelor de supraveghere de pe acea stradă”, a precizat apărătorul părţii vătămate. Interesant este că Iancu Muhu jr. a dezminţit pentru Express de Banat toate aceste acuzaţii, susţinând că nu a fost implicat în niciun fel de incident violent în noaptea respectivă!

 CITEȘTE ȘI: Iancu Muhu jr. loveşte mişeleşte! Victima, în stare gravă!

 

foto: facebook.com

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/