Tabără, tabără dragă!…

O ştire, apărută la sfârşitul săptămânii trecute, m-a zguduit din cap până în picioare, provocându-mi nostalgii neaşteptate. Ştirea suna cam aşa: Un grup de 70 de ţigani români au ocupat centrul Londrei, formând o tabără instalată pe un spaţiu verde, îngrozindu-i pe londonezi. Ce m-a sensibilizat la maximum a fost substantivul „tabără”. Apăruse şi un cântecel pe vremea când eram tânăr pionier, La revedere, tabără dragă, pe care îl cântau cu voioşie pionierii merituoşi la întoarcerea acasă dintr-o astfel de tabără. Din păcate, eu nu am fost destul de merituos pentru a fi trimis în tabără, asta reprezentând una dintre neîmplinirile tinereţii mele. Din poveştile colegilor mei mai norocoşi, am aflat că într-un astfel de loc minunat, copiii se jucau toată ziua, făceau sport, totul era frumos şi zilele treceau foarte repede. Nici mai târziu nu am avut fericirea de a mi se îndeplini visul, deoarece niciodată nu am reuşit să-mi depăşesc nivelul şi să ajung utecist. Or, numai uteciştii merituoşi ajungeau în tabere, la munte şi la mare, şi degeaba eram eu merituos (după părerea mea), dacă nu eram utecist. Ţiganii care au format tabăra din centrul Londrei or fi fost utecişti merituoşi? Iar selecţia lor s-o fi făcut respectându-se procedurile Uniunii Europene? Cum se distrau ei? Tot din cuprinsul ştirii, aflăm că acolo trăiau, găteau, mâncau, produceau grămezi de gunoaie, îşi făceau necesităţile fireşti, dormeau, iar dimineaţa plecau nu în drumeţii educative pe drumuri de munte, ci la cerşit sau la manglit. Cântau şi ei la întoarcere Tabără, tabără dragă? Nu am reuşit să aflu. Iar despre întoarcere nici nu putea fi vorba, pentru că nu se lasă duşi din tabără, atât de mult le place acolo. După ştirea asta, a început Congresul PSD. Mii de participanţi, flori, baloane roşii, vedeta Congresului fiind, aţi ghicit, Adrian Năstase, recent venit dintr-o tabără mai specială. Preşedintele partidului, Victor Ponta, l-a lăsat să culeagă toate aplauzele, pentru că Năstase nu reprezintă niciun fel de pericol, dumnealui necandidând la preşedinţia PSD-ului. Candidând astfel singur, Victor Ponta n-a mai întâmpinat nicio problemă pentru a fi reales în fruntea partidului. Punct ochit, punct lovit. În rest, doar iubire şi dragoste, exprimate aprig de Marian Vanghelie, care a început cu nea Nelu şi a încheiat cu el. O oarecare vânzoleală a fost la alegerea vicepreşedinţilor, dar cine trebuia ales a fost ales, ceilalţi merituoşi rămânând pe dinafară, alegându-se cu promisiunea lui Ponta că va avea el grijă de ei. Încheierea Congresului a fost apoteotică, mai ales la auzul îndemnului preşedintelui reales, că de luni (de ieri), tot PSD-ul se află în campanie electorală pentru alegerile europarlamentare din luna mai, de anul viitor. Bani, găleţi de plastic, zahăr, ulei, discuţii de la om la om.