Suspiciuni de meciuri aranjate în Valea Domanului!

Patronul Metalului, Cătălin Rufă, nu înţelege de ce anumiţi microbişti au dubii legate de corectitudinea echipei sau bănuieli cu privire la implicarea rosso-nerilor în mafia pariurilor.

Omul care a făcut posibilă revenirea Reşiţei pe scena a doua a fotbalului românesc a ţinut să dezmintă implicarea lui, a antrenorului Marian Pană sau a vreunui jucător de-al Metalului în jocuri murdare. Astfel de lucruri s-au tot discutat de către microbişti, cele mai multe speculaţii fiind legate de înfrângerea de pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova, echipă la care a fost transferat în această iarnă Bogdan Vătăjelu. „Se discută în oraş despre suspiciuni legate de meciurile cu Satu Mare şi Craiova. Nu se poate să acuzi nişte jucători că nu sunt în regulă. Vătăjelu a fost declarat omul meciului şi lumea vorbea de blat”, a declarat Rufă.
Despre omul de afaceri bucureştean s-a comentat foarte mult şi în momentul în care s-a aflat că vine la Reşiţa. Rufă a fost implicat în anii trecuţi, în calitate de sponsor, la FC Snagov, echipă asupra căreia au existat în mai multe rânduri suspiciuni cu privire la anumite rezultate dubioase în meciuri pe care s-au jucat sume importante la casele de pariuri. Rufă a spus în vară, odată cu venirea sa în Valea Domanului, că nu are nicio legătură cu astfel de lucruri şi că pentru a evita orice speculaţii a plecat de la Snagov.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/