Suspans prelungit. Am câștigat un punct, am pierdut două?! [FOTO]

CSM Reșița a remizat sâmbătă, 1-1, pe terenul Ripensiei Timișoara, una dintre contracandidatele la promovare, și a pierdut fotoliul de lider, coborând pe locul trei în clasament.

Împinși de la spate de un important grup de suporteri care au făcut deplasarea pe Bega, cu primarul Nelu Popa și alți reprezentanți ai municipalității alături și cu Dorinel Munteanu în calitate de sfătuitor de dincolo de gard, rosso-nerii au început bine jocul cu Ripensia. Echipa antrenată de Leo Doană a controlat debutul partidei, a semănat de câteva ori pericol mare la poarta gazdelor, numai că primul care a scos mingea din plasă a fost Zimmermann. Mai multe erori ale reșițenilor la o fază fixă i-au permis lui Vlădia să deschidă scorul după exact 25 de minute de joc. CSM a continuat să dețină mai mult controlul balonului, dar fără efect pe tabela de marcaj.

 

Reșița a arătat mult mai bine în partea secundă, asta și datorită schimbărilor inspirate făcute de Doană. Golul egalizator a venit tot după o serie de greșeli în lanț, de data aceasta, a fotbaliștilor Ripensiei. O degajare lungă a lui Zimmermann l-a pus în situație de gol pe nou-intratul Himcinschi, iar acesta a fost împiedicat în suprafața de pedeapsă. Liuba a transformat cu siguranță pentru 1-1 și rosso-nerii au continuat să rămână în jumătatea gazdelor, convingându-se că Ripensia e de bătut, că egalul cu care păreau mulțumiți înaintea jocului se poate dovedi la finalul campionatului prea puțin. CSM a avut în câteva rânduri șansa victoriei, dar la fel de bine se putea întoarce fără niciun punct, Ripensia ratând în final o ocazie uriașă.

Cui folosește această remiză se va vedea la finele campionatului. Deocamdată e un punct câștigat, dar rosso-nerii au cedat șefia clasamentului după numai o etapă. Lider a redevenit Industria Galda, cu 35 de puncte, pe doi e Național Sebiș, cu 34, urmată de CSM Reșița, cu 33. Ripensia și Cetate Deva, ambele cu câte 31 de puncte, rămân și ele în cărți.

„S-au întâlnit două echipe bune ale seriei. Noi am luat gol pe o greșeală personală, dar ăsta este fotbalul. Am început jocul foarte bine, am ratat două sau trei ocazii. Dacă marcam cel puțin o dată la ocaziile lui Beloescu, alta era soarta jocului. Noi am ratat, ei au marcat dintr-o fază fixă care nu anunța nimic. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudine, pentru determinare. Sunt cinci echipe despărțite de trei puncte, toate au șanse la promovare. Sperăm ca la finalul campionatului noi să fim pe primul loc. Orice punct contează, mai ales unul obținut pe terenul unei echipe foarte bune a seriei. Rezultat echitabil până la urmă, chiar dacă noi am avut mai multe ocazii. Ripensia a avut o ocazie mare pe final, tocmai de asta spun că e echitabil”, a declarat Leo Doană, antrenorul CSM-ului, imediat după meci.

Remus Șteop, antrenorul Ripensiei, consideră la rândul său că lupta pentru promovare rămâne deschisă. „A fos tun joc bun, fiecare echipă a încercat să câștige, deși nu a riscat niciuna foarte tare. Sperăm să nu profite alții de acest egal. Păcat de greșeala de la penalty, am avut destule situații când puteam înscrie, dar din păcate nu am reușit. Jucăm până la finele campionatului, fiecare punct e important în economia clasamentului. Sunt tot felul de surprize la nivelul Ligii a III-a, sunt convins că vor mai apărea surprize și de acum încolo. Una peste alta sunt mulțumit, nu atât de rezultat, cât de ceea ce se întâmplă la echipă”, a spus tehnicianul timișorenilor.