Surdu „lovește” cu documente. „Salariile la Aquacaraș nu sunt mari!”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Președintele ADI ACVABANAT ia atitudine în urma criticilor lansate în mediul public de primarii social-democrați din Caraș-Severin. Mai exact, acesta a transmis o situație a salariilor, dar și a tarifelor percepute în țară de societăți comerciale similare.

„Politica de tarifare a serviciului de apă și canalizare se face conform Contractului de Delegare a gestiunii și a Contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, iar acest tarif trebuie să susțină și rata cofinanțării proiectului, conform unui grafic aprobat de toate primăriile membre prin hotărâri ale consiliilor locale date la vremea respectivă. Tariful actual la apă și canalizare este unul real impus și aprobat de membri și este sub media națională (conform studiilor de Benchmarkink realizate de BDO România)”, a declarat Daniel Surdu pentru Express de Banat.

În plus, pentru a clarifica unele aspecte legate de cheltuielile cu angajații, Surdu menționează faptul că venitul mediu pe angajat al SC Aquacaraș SA se situează pe antepenultimul loc. Asta, conform datelor furnizate de toți operatorii de apă-canal la nivel național și prelucrate de BDO România.

„De asemenea, reiterăm faptul că pentru proiectele de «Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin», atât pentru cel de 127 de milioane de euro pe POS1, cât și pentru cel de 174 milioane de euro pe POS 2, trebuie plătită și o cofinanțare de către beneficiar, adică operatorul AQUACARAS SA, dar garantată de către primăriile în aria cărora operatorul își desfășoară activitatea și se derulează proiectul, aceste primării trebuind să își plătească rata de cofinanțare de aproape 1 la sută, rată asumată conform Contractului de Finanțare. Deoarece interesul este în primul rând al cetățenilor acestui județ este momentul ca toți primarii care fac parte din aceste proiecte să își dea mâna și să asigure cofinanțările prevăzute în Contractele de Finanțare și aprobate de Consiliile Locale și împreună cu Consiliul Județean să reușim ducerea la bun sfârșit a acestor proiecte”, a concluzionat președintele ADI ACVABANAT. Potrivit acestuia, singura primărie care și-a achitat integral rata de cofinanțare este cea din Caransebeș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Reamintim că asociația pe care Surdu o conduce s-a constituit în scopul reglementării, organizării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza județului Caraș–Severin, conform HG 855/2008 și prin Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din 18.11.2009, acest serviciu fiind delegat operatorului SC Aquacaraș SA.

Scopul principal al Asociației este realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice de apă și canalizare, primând interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. dan(d)y says:

    DRAGA OANA TU ESTI A DOUA PANARAMA DIN ZIARISTICA JUDETULUI …DUPE DANYYY.AI UITAT SA-L INTREBI PE “DON”SURDU CATI ANGAJATI ARE ASA LA MISTO PE SPAGA SI PE 2 LEI, CA SA VAZA PROSTIMEA CA-S SALARIILE MICI!!!!IO , TE-NTELEG CA TREBUIE SA-TI CASTIGI O PAINE MURDARA, CA SA-L CITEZ PE RAPOSATUL FANUS NEAGU!!VAI DE TINE SI DE NEAMUL CARE TE-A ZAMISLIT!

  2. Josef says:

    Acest individ care pana mai ieri vindea termopane a ajuns politician…Doamne fereste…Mai tampilica daca Armasu te-a facut consilier nu ti-e de ajuns?Nu ti-e rusine?Trezeste-te nu mai visa!

  3. Doamne fereste.... says:

    Ba handicapatule mintal cand da acusi DNA si in tine iti sar ochelarii in sus… Miar fi rusine imbecilule sa si vorbesc in locul tau…Oameni buni asemenea oameni conduc judetul ce sa msi zicem… Spor la furat cand te va lua sa zbieri si tu ca e dosar politic… NENERNICULE TE AS INPUSCA 100%

  4. Na m cuvinte says:

    NU MA POT ABTINE DIN RAS…CE AI FACUT TU PENTRU ACEST JUDET MAI ACUM CEVA TIMP ERAI HAITUIT SI UN SARAC LIPIT PAMANTULUI SA NU UITI CA 100% LA PUSCARIE VEI AJUNGE…. ZDRENTE DE POLITICENI…

  5. consilier says:

    Mafia Armasu sau cum il cheama azi, e reprezentata si de surdomutuu asta care vegheaza din functia ADI la contractele cu primarii… asa cum a spus-o chiar primul delator al judetului.

  6. Horia says:

    Foarte frustrați sunt unii comentatori deranjați nu de ce spune în articol, ci de persoana D-lui Surdu. Înseamnă ca reprezintă un pericol pentru PSD? Ăsta e un lucru bun! Îmi pare ca adevărul si inteligenta deranjează! Bravo Daniel. Tine-o tot așa!

  7. consilier says:

    atunci sa ai parte horica de caracterul surdomutului, iti doresc!

  8. cristina ATM says:

    de ce judecam oamenii dupa ce au fost ? De ciuda ca ne complacem si nu putem depasii situatia ? pentru barbatii frustrati care s-au maritat : prima grija a voastra ar trebui sa fie femeile , tranformati-le din curve in femei de casa , nu din domnisoare in neveste !

  9. Tudor says:

    Comentariile nu prea au legătură cu subiectul,nu înțeleg de ce mai scrieți.. Ultimul comment este chiar de neînțeles, ce legătură are? Luminați-mă! Dacă atacați omul,faceți-o pe subiect, asta cred că este ideea..

  10. Marius says:

    Dragi resiteni,
    Va rog mergeti la Facultatea Eftimie Murgu si vedeti ce note a avut acest Daniel Surdu! Erau numai note de 5, multe din ele fiind asigurate de catre tatal Gh Surdu aflat atunci la Romtelecom. Era impins pur si simplu de la spate sa-si termine studiile. Nu venea la scoala cu zilele. Eu i-as spune pe romaneste – UN SMECHERAS. Acesti oameni sunt niste oameni de nimic, de paiata, pusi in functie sa manevreze fonduri. Trebuie sa-i dam la o parte. Tot el, a fost in prezent infiltrat si la AJFCS, in conditiile in care a fost un arbitru mediocru fara a ajunge undeva unde au fost altii, impins de la spate tot de tatal lui! Fara mari realizari, nu ar fi trebuit nici macar sa-si poata introduce in vederea concursului, dosarul la AJFCS.Romania nu mai trebuie sa aibe astfel de oameni. In Romania trebuie sa vina oameni seriosi, cu rezultate dintre cele mai bune in activitatile anterioare, astfel incat populatia sa poata avea incredere in ei!

  11. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Pai la fotbal, ne pricem toti!Si albitrii.doar fac parte din joc.Sa il chestioneze cine trebuie,de angajari…. O lista cu persoanele angajare in ultimii 4 ani,de la ce partid au veit,cinei-a recomandat, daca au dat concurs ,se mai tine ,, lucrarile ” de concurs,CA se stia ca CET-ul moare si, la d-l surdu. va rog sa-i da-ti marea prezumtie de nevinovatie…..A VENIT SA FACA BANI< BANI< SI IAR BANI,!!!!!! doar le dam lefuri mari celor de la DNA….

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/