Sunteţi de acord?…

Băsescu Traian a programat românilor repetarea referendumului din 2009, cel cu întrebările referitoare la Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Înverşunarea sa împotriva revizuirii Constituţiei de către USL îşi găseşte motivul exact împotriva parlamentarilor. A celor care l-au suspendat prima dată şi pe care n-a putut să-i controleze. De atunci, ura sa pentru tot ce înseamnă parlamentar a crescut permanent. Şi şi-a propus să nu se mai lase la mâna acestei categorii de politicieni. Prima măsură a fost ca din două Camere să facă una. Apoi, să le reducă numărul. Fiind mai puţini, putea acţiona mai eficient asupra lor şi, dacă i-ar fi încălecat, nu mai avea de cine să se teamă, putea încălca Constituţia ori de câte ori şi oricât de grav ar fi avut chef. Pentru a-şi îndeplini obiectivul avea însă nevoie de un aviz dinpartea românilor, de un referendum. Profită de alegerile din 2009 şi ne ciuruieşte. Românii, zăpăciţi de cap de atâtea alegeri şi de propagandă, votează un Parlament unicameral şi trei sute de parlamentari. Dar se întâmplă un lucru de neînţeles. Vreme de doi ani şi jumătate după referendum, când Băsescu a avut întreaga putere în ţară, inclusiv guvern şi parlament, n-a mişcat un deget, astfel încât dorinţa poporului să devină realitate. Deşi era o chestiune simplă. Se rezolva totul doar modificând legea, lucru absolut posibil, atâta vreme cât deţinea toate pârghiile, inclusiv Curtea Constituţională, aşa cum s-a dovedit în 2012. De ce n-a făcut-o? Pentru că a socotit că trebuie să-şi păstreze un posibil scandal în rezervă. Şi bine a făcut, altfel cu ce ar mai fi scos acum ochii USL-ului. Adevărul, cred, însă că e altul. Pur şi simplu n-au fost de acord pedeliştii. Membrii propriului partid, care şi-ar fi văzut mult diminuate şansele de a mai ajunge în Parlament. Şi astfel s-a ajuns la situaţia de azi. Aproape 600 de parlamentari, după alegerile din 2012, un număr imens, pe care, oricât s-ar fi străduit Băsescu Traian, n-ar mai fi putut să-i prostească, bob cu bob. I-a venit însă ideea coabitării cu Ponta. Şi pe ăsta a reuşit să-l prostească. Totuşi, n-a fost suficient, Antonescu, şeful Comisiei de revizuire a Constituţiei, dovedindu-se o nucă destul de tare. Aşa că s-a agăţat de proiectul noii Constituţii şi a scos de la naftalină referendumul din 2009. Mai facem unul, mizând pe părerea proastă pe care o are populaţia despre adormiţii de senatori şi deputaţi. Toată chestia asta va bloca din nou România şi poate înţelege şi Victor Ponta că acordul de coabitare cu Băsescu nu a fost decât tot o găinărie tipică şi că, practic, Băsescu şi-a bătut joc de el. Să vedem însă dacă legea îi mai permite lui Băsescu să decreteze un referendum cu acelaşi obiect. Contează? Bineînţeles că nu, dar treacă de la noi dacă se mai strecoară un punct: Sunteţi de acord cu demiterea lui Băsescu?