Studiu pentru un nou spital la Bocşa

Specialiştii Asociaţiei Medicilor din Europa nu au mai ajuns la Bocşa, aşa cum era prevăzut pentru jumătatea lunii martie, dar asta nu înseamnă că proiectul spitalului nu merge mai departe.

S-au purtat mai multe discuţii telefonice, s-a ţinut în permanenţă legătura cu cei care şi-au arătat disponibilitatea de a-i ajuta pe bocşeni şi s-a pregătit documentaţia necesară. „Am lucrat la aceste calcule, pentru a vedea ce e mai ieftin şi oportun, reabilitarea unei construcţii existente sau construirea unui nou spital în oraşul nostru. Am avut în acest sens şi discuţii cu medicii din oraş, să stabilim clar specializările pe care va funcţiona spitalul. Am speranţa că acest proiect va demara în perioada imediat următoare. Delegaţia nu a ajuns la Bocşa pentru că sunt medici conferenţiari, care operează în toată Europa, în SUA, sunt foarte ocupaţi şi atunci am hotărât că e bine să pregătim această documentaţie”, a explicat primarul Eugen Cismăneanţu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Reprezentanţii Primăriei au trimis deja celor care supervizează proiectul de la Bocşa fotografii, schiţe, date şi măsurători, astfel că aceştia ştiu despre ce e vorba. În momentul în care îşi vor da acordul, va demara studiul de fezabilitate, se va realiza proiectul tehnic, execuţia şi, mai apoi, dotarea spitalului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/