Studenţi reşiţeni premiaţi la Timişoara

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Sesiunea de comunicări „Economia în limbaj studențesc”, organizată de Asociația Tinerilor Contabili din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara, a avut printre premianţi şi studenţi ai Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Studenți reșițeni din cadrul Facultății de Științe Economice au participat, în data de 26 aprilie 2018, la cea de-a treia ediție a sesiunii de comunicări „Economia în limbaj studențesc”, organizată de către Asociația Tinerilor Contabili (Young Accountants Association) din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Muzeul TM

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a fost reprezentată la această competiție de patru studenţi, două dintre lucrările acestora fiind premiate. „Premiul I a fost obținut de studenta Sivulca Alexandra, anul II, specializarea Marketing, sub coordonarea dnei conf. univ. dr. Mirela Minică. Premiul II a fost obținut de studenta Corneanu-Lipou Lavinia Raluca, anul III, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, sub coordonarea dnei asist. univ. dr. Suzana Demyen“, informează Biroul de presă al UEMR.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/