Stepanescu vrea fair-play în Valea Domanului. Toți acționarii să contribuie cu bani!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

În urma adresei transmise de acționarul majoritar Cătălin Rufă consilierilor locali, primarul Reșiței ține să facă o serie de precizări și să clarifice deciziile luate de administrație. Asta, pentru că Mihai Stepanescu este de părere că modul în care a acționat n-a fost înțeles de toată lumea.

Prin urmare, ține să explice cu o mai mare simplitate, după cum spune acesta, ceea ce îi cere lui Rufă.

„Mă surprinde ușurința cu care acest domn Rufă doar cere, fără să ofere în schimb nicio garanție. A primit o locație, bani, asistență medicală și omenie … până la un punct! El are posibilitatea să vină cu bani și să își continue activitatea în Valea Domanului. Are posibilitatea să ia din acțiunile noastre sau chiar să solicite întrunirea AGA pentru majorarea de capital. Este ciudat, pentru că din câte am înțeles din discuțiile cu dumnealui, el este la mare… echipa este lângă noi. Primăria este deschisă, Consiliul Local este deschis și cu toții ne dorim siguranța fotbaliștilor”, a declarat Mihai Stepanescu, primarul Reșiței.

untitled design set 970x90 px

CITEȘTE AICI adresa lui Cătălin Rufă!

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. P.F. says:

    ACELEASI CUVINTE….. CU ACTORI EXPIRATI CARE SI-AU UITAT ROLURILE ! NIMIC SEMNIFICATIV CU ACESTE 2 PERSONAJE.

  2. eu says:

    parerea mea personala { care nu conteaza ] este ca ar trebui alungat din oras acest Rufa. cu o simpla cautare pe Google descoperim cine este Catalin Rufa , descoperim ca a plecat cu echipa de la Snagov la Valcea, de la Valcea la Resita . descoperim pe Google foarte multe articole din foarte multe ziare cum ca Rufa ar fi amestecat in mafia pariurilor. dat find faptul ca asa cum si presa locala scoatea in evidenta incapacitatea managerului de a conduce acest club , cel mai bine ar fi sa paraseasca orasul si sa terminam cu acest circ.

  3. kalaşnikov says:

    Metalul riscă retrogradarea directă în liga a V-a, judeţ Caraş-Severin, zona Reşiţa, dacă se ÎNSCRIE în liga 2 şi se RETRAGE înainte sau pe parcursul campionatului

  4. GRN says:

    Sa listeze Rufa actiunile la bursa

  5. ana says:

    ai dreptate PF astia sunt expirati rau de tot….put de la sute de km. Pai de ce nu-i duce si pe fotbalisi in cantonament cu aia cu dansurile…si oricum fotbalistii sunt mai potenti decat staful…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/