Sportul cărăşean, pe un drum ascendent

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

În ciuda faptului că, de la un an la altul, tot mai mulţi sportivi de valoare aleg să părăsească judeţul, chiar de la vârsta junioratului, Caraş-Severinul se poate lăuda în continuare cu rezultate destul de bune, care îi mulţumesc pe cei care conduc destinele sportului.

Din judeţul Caraş-Severin nu a obţinut deocamdată niciun sportiv biletele pentru Londra, locul de desfăşurare al Jocurilor Olimpice din 2012, dar sunt câţiva care păstrează şanse. Totuşi, pe plan intern şi internaţional, sportivii cărăşeni au obţinut rezultate destul de bune, motiv de mulţumire pentru profesoara Liliana Dacica, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin. “Dacă ar fi să caracterizez anul sportiv 2011 raportându-mă la 2010, aş spune că suntem pe un drum ascendent. Avem un număr de medalii obţinute la competiţiile internaţionale care ne poziţionează în topul primelor 15 judeţe din România. Este o performanţă notabilă a sportivilor judeţului nostru, dar sigur, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi în 2012, când ne dorim cel puţin o participare şi, de ce nu, o medalie la Jocurile Olimpice de la Londra”, a declarat Liliana Dacica.
Speranţe pentru Londra
Prezenţa la Olimpiadă este un vis frumos de ani buni şi ar fi putut fi realitate dacă gimnaştii descoperiţi de şcoala reşiţeană nu ar fi fost trataţi cu atâta indiferenţă. Şi la fel ca ei, mulţi alţii. Speranţe există însă chiar şi în aceste condiţii. “Este un obiectiv pe care ni l-am propus de câţiva ani şi sperăm să-l îndeplinim. Mă gândesc la sportivii de la atletism şi lupte, în primul rând. Nu vreau să anticipez, vreau doar să fim acolo. Ghinea, Diana Mudrag, care va participa la calificări, Marius Cocioran, sunt doar câţiva dintre ei”, a mai spus directorul DJST Caraş-Severin.

untitled design set 970x90 px
banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/