Spitalul Județean, „prieten al copilului”

Reprezentanța UNICEF în România a comunicat extinderea statutului de „Spital Prieten al Copilului” pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița, în urma recertificării maternității de la unitatea spitalicească. Certificarea inițială a fost obținută din partea reprezentanței UNICEF în România și Ministerului Sănătății, în anul 2009.

Efortul susținut al personalului medical din maternitatea din Reșița de a transforma secția într-un centru de sprijinire și promovare a alăptării, dar și a alimentației naturale a nou-născutului a adus beneficii atât mamei, cât și copilului. Astfel că, eforturile medicilor și a conducerii au făcut ca spitalul să fie recunoscut pe plan internațional ca fiind un partener de nădejde al copilului.

„Suntem onorați de aprecierile formulate de către domnul Edmond McLoughney – reprezentant UNICEF în România – la adresa personalului maternității și a conducerii spitalului, dar mai ales de recunoașterea maternității Spitalului Județean de Urgență Reșița ca fiind membră a unui grup de elită recunoscut în peisajul medical internațional format din 20.000 spitale, din care 300 din Europa și doar 31 din România”, subliniază Dumitru Secășan.

Studiile au demonstrat că un copil alăptat natural are riscuri mai scăzute de a face o infecție acută, sindrom de moarte subită sau boli cronice, cum ar fi astm, diabet sau obezitate, se dezvoltă mai bine psihic și intelectual, va fi mai stabil emoțional, iar coeficientul de inteligență poate fi mai mare chiar și cu 8 puncte. De asemenea, specialiștii susțin că femeile care alăptează au riscuri mai reduse de diabet, cancer ovarian sau de sân sau depresie neonatală.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cei care conduc spitalul îi asigură pe pacienți, dar și autoritățile că și în viitor va continua preocupările și eforturile de creștere a standardelor de calitate a serviciilor medicale atât pentru maternitate, cât și pentru toate celelalte secții ale spitalului pentru creșterea performanțelor spitalului și implicit a satisfacției pacienților.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/