„Sper să fiu inspirat, să opresc pe cine trebuie”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Aflați în plin cantonament, în Valea Domanului, rosso-nerii se pregătesc pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire din Antalya, unde vor juca șase meciuri împotriva unor adversari de calitate.

Gruparea reșițeană a susținut până în momentul actual două jocuri de pregătire, eșec împotriva „muncitorilor” antrenați de Viorel Lolea și victorie împotriva Ripensiei. În cele două meciuri antrenorul Marian Pană a testat o serie de jucători aflați în probe la gruparea bănățeană, jucători tineri, de perspectivă, care se pot adapta foarte repede jocului prestat de Metalul.

Până acum au fost rezolvate deja patru nume. Este vorba de portarul Zimmermann, fundașii Salif Nogo și Vișan Crețu şi mijlocașul Dănuț Enescu. Daniel Oprița este încă în stand by, iar reșițeanul Vădrariu este în așteptarea actelor ce trebuie să sosească de la ultima sa echipă la care acesta a fost împrumutat, FC Tiraspol (Republica Moldova).

untitled design set 970x90 px

Următorul test pentru Metalul va avea loc miercuri, cu Muncitorul Reșița. După acest amical, Marian Pană se va decide asupra celor ce vor rămâne, în probe la Metalul mai fiind un sârb, stoperul spaniol Cavol, cel care a deschis scorul împotriva Ripensiei, component al naționalei U21 a Spaniei, dar şi Claudiu Dragu, de la Universitatea Craiova.

YouTube video

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/