Spectacolul cailor putere revine la Reșița! Circulația se întrerupe sâmbătă pe Valea Domanului!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Chiar dacă a fost scos din calendarul Campionatului Național de viteză în coastă, tradiționalul traseu de pe Valea Domanului este încă la mare căutare printre piloți. După câteva decenii de curse memorabile, o nouă competiție își face loc aici. Sezonul 2016 al întrecerii automobilistice de viteză în coastă Romanian Berg Cup debutează chiar sâmbătă pe traseul descoperit de maestrul Werner Hirschvogel, mentorul marilor campioni reșițeni.

La startul primei etape a Campionatului Regional, programate sâmbătă, 2 iulie, sunt așteptați peste 40 de piloți din toată țara. Primii concurenți au sosit deja la Stadionul Mircea Chivu din Valea Domanului, unde este amenajat parcul de mașini. Sâmbătă se vor desfășura șase urcări, dintre care două de recunoaștere, două cronometrate şi două manşe de concurs, care stabilesc câştigătorii competiției. Pentru buna desfășurare a evenimentului, precum și pentru siguranța spectatorilor și a concurenților, cei prezenți pe probă sunt rugaţi să asculte indicațiile oficialilor de cursă și să se conformeze acestora. Restricții de trafic vor fi impuse sâmbătă, 2 iulie pe DN 58, sectorul Reșița – Carașova, între km 44+900 și 48+750. Organizatorul recomandă folosirea rutelor ocolitoare Anina – Grădinari – Reșița sau Reșița – Voiteg – Moravița – Oravița – Anina. Prima etapă din campionatul de viteză în coastă Romanian Berg Cup este organizată de VSS Racing Club sub egida FRAS, cu sprijinul Primăriei Reșița.

YouTube video

Circulația va fi închisă sâmbătă între orele 8.00-18.00, iar festivitatea de premiere este programată de la ora 18:40, pe scena amplasată în Centrul Civic, cu ocazia Zilelor Reșiței, anunță Primăria Reșița într-un comunicat. Conform aceleiași surse, mâine, în intervalul orar amintit, nu vor circula autobuzele de pe traseul nr. 10, Nera-Doman.

untitled design set 970x90 px

Ovidiu Zaberca nu concurează sâmbătă! Va fi spectator!
Deși era anunțat de organizatori ca fiind unul dintre participanți, fostul campion al Grupei H, reșițeanul Ovidiu Zaberca, nu se va alinia la startul Cupei Reșița, care constituie prima etapă a Campionatului Regional Romanian Berg Cup. O problemă tehnică îl împiedică pe campionul reșițean să se numere printre concurenți, el urmând să fie doar spectator. “Mi s-a rupt cutia de viteze la etapa națională de la Brașov, iar reparația costă destul de mult. Nu voi concura la Reșița, dar voi veni la întrecere, ca spectator, cu bicicleta”, ne-a spus Ovidiu Zaberca.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/