Moldomin este în atenția autorităților județene

Aleșii județeni reuniți în ședință ordinară de consiliu au luat în discuție problema terenurilor care împiedică privatizarea unuia dintre cele mai mari zăcăminte de cupru din țară. Acesta stă “ascuns” în spatele societății Moldomin de la Moldova Nouă.

Zăcământul de cupru de la Moldova Nouă stă neexploatat, în timp ce ultimele rămășițe din societatea Moldomin sunt furate de hoții de fier vechi sau stau în spatele unor afaceri de milioane de euro, așa cum s-a vehiculat în mass media în ultima perioadă. Mai mult decât atât, Clisura Dunării a ajuns în atenția întregii țări și a fost pusă în lumină nefavorabilă, din cauza celor care conduc aceeași firmă. Asta după ce împotriva lui Iacob Chișărău procurorii au început urmărirea penală în cazul traficului de influență la Curtea de Apel Timișoara. Odată clarificate aspectele legate de privatizare, societatea tot nu a putut ajunge în exploatarea elvețienilor de la Mineco, din cauză că situația terenurilor pe care se află Moldomin nu a fost clarificată. Mai exact, acestea nu au putut fi intabulate.

Aleșii județeni au dat startul unei discuții pe această temă, mai ales că unul dintre consilieri ocupă și postul de director al Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Caraș-Severin. Gheorghe Roșeți, cel care conduce instituția la nivel de județ, a ținut să precizeze că situația are rezolvare. “Toate terenurile libere au fost intabulate. Litigiile au fost discutate și au fost în atenția noastră”, a declarat directorul Ghoerghe Roșeți, la cel mai recent plen al Consiliului Județean.

Cum ar dezvolta Moldomin Clisura Dunării
Odată soluționată problema intablării terenurilor de la Moldova Nouă, lucrurile ar trebui să se simplifice, mai ales că finalizarea tranzacției cu elvețienii ar duce la crearea a 700 de locuri de muncă în zona orașului Moldova Nouă. În plus, investiția ar ajuta Clisura Dunării să se dezvolte din punct de vedere economic. “Prețul cuprului a crescut de patru ori la Piața de la Londra. Este important ca și la noi în județ să funcționeze o societate care îl poate exploata. Lăsând la o parte orice speculație care ține cont de un personaj politic, este important ca Moldomin să meargă înainte”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.
Acesta este de părere că 700 de locuri de muncă înseamnă mult pentru comunitatea locală, care a fost ajutată și de investiția de la Delphi în ceea ce privește dezvoltarea pieței muncii. “Este un moment bun pentru investirea în cupru, mai ales că la Moldova Nouă există capacitate. Cred că investiția ar dezvolta și portuar zona. Valorificarea zăcământului e un lucru constructiv”, a concluzionat liderul de la Palatul Administrativ.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. ROman says:

    DL PRESEDIONTE,DACA IN 2007 FACEATI UN ROND DE LA DESECARE,PANA LA GARAJUL MARE DIN CARIERA SI ACUM TRECEATI O TURA ,SIGUR AVEATI OA ALTA PARERE.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/