Sorin Bălu: ,,Am pierdut două puncte la Slatina!”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

FC Caransebeş a remizat astăzi, scor 1-1, în deplasare, cu FC Olt Slatina, într-un meci din etapa a doua a ligii secunde de fotbal.

Gugulanii lasă o impresie excelentă la revenirea după trei decenii în Liga a II-a de fotbal. După ce au învins Olimpia Satu Mare în runda inaugurală, astăzi, elevii lui Sorin Bălu au remizat pe terenul lui FC Olt, una dintre cele mai bune echipe ale seriei. Gugulanii au făcut un joc foarte bun la Slatina şi consideră că ar fi meritat chiar victoria. Ocazii au fost destule la ambele porţi pe toată durata partidei, dar primul gol a căzut târziu, în minutul 82, când Bobi Verdeş a pus latul în cinci metri şi a marcat pentru FC Olt. Replica băieţilor lui Bălu a fost însă pe măsură, Himcincschi restabilind egalitatea în al treilea minut de prelungiri.

untitled design set 970x90 px

,,Am egalat pe final, însă cred că rezultatul este bun pentru noi. Putea să fie şi mai bun, deoarece eu consider că astăzi am pierdut două puncte, nu că am câştigat unul. Am avut o evoluţie bună, am avut două ocazii foarte mari de a marca, plus două bare, iar adversarul la prima noastră greşeală a înscris, contrar cursului jocului. Până la urmă pot să mă declar mulţumit cu acest punct. FC Olt e o echipă bună, cu un joc extrem de agresiv şi eu sunt sigur că la Slatina nu multe echipe vor lua punct sau puncte”, a declarat antrenorul Caransebeşului, Sorin Bălu, pentru expressdebanat.ro.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/