„Soldații români sunt ambasadori ai României”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Fostul ministru al apărării, Sorin Frunzăverde, nu a participat la manifestarea organizată în Parcul Tricolorului, cu prilejul Zilei Armatei Române, însă i-a primit pe organizatorii acțiunii și pe reșițeni la Palatul Administrativ, acolo unde în sala de ședințe a forului județean a continuat marcarea momentului.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, în contextul Zilei Armatei, a făcut câteva referiri la misiunile dificile pe care le execută soldații români peste granițele țării. „La mulți ani militarilor români! Să nu uităm că după 1990, armata României este din nou la război, pentru prima dată după al doilea război mondial, executând misiuni de o mare dificultate în teatre de război atipice în Angola, în Balcanii de Vest, în Irak, Afganistan, acolo unde, de fiecare dată ai noștri și-au făcut pe deplin datoria. În fapt, ei sunt cei mai importanți ambasadori pe care România post decembristă i-a avut în lume”, a declarat fostul ministru al apărării.


Sorin Frunzăverde

promovare banner maxagro Muzeul TM

Președintele Consiliului Județean definește armata ca fiind instituția fundamentală a statului român.

„Statutul pe care România îl are, ca țară membră NATO și membră al Uniunii Europene, a fost construit și prin jertfa antecesorilor noștri, care de-a lungul timpului au reușit să construiască România modernă, fie că a fost vorba de Războiul de Independeță sau războiul de întregire sau reîntregire. Gândul nostru se apleacă astăzi cu pioșenie în fața jertfei compatrioților noștri care pe câmpurile de onoare ale armatei au căzut pentru țară, dar așa cum ne place să spunem “ai lor ochi au văzut gloria venirii Domnului”. Spun acest lucru pentru că armata României a fost de-a lungul timpului o instituție, în egală măsură, profund creștină. Nu întâmplător armata și biserica sunt instituțiile cu cea mai mare încredere și astăzi pentru toți românii”, a adăugat președintele forului județean.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/