„Societățile comerciale ale Consiliului Local erau falimentare!”

Primăria Reșița a ținut să facă o serie de precizări cu privire la materialul „Reșița, vândută bucată cu bucată. La preț de nimic!”, publicat de ziarul online Express de Banat. 

„Afirmaţia din titlul articolului este eronată şi tendenţioasă, sugerând că Reşiţa  ar fi fost vândută.

Precizăm că societăţile amintite în articol erau societăţi comerciale falimentare, care au avut pierderi şi care au fost conduse de persoane având aceeaşi apartenenţă politică asemenea guvernării precedente.

Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a fost acţionar majoritar la aceste societăţi comerciale, iar bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi al acestora au fost aprobate de către acest for.

Pe viitor, ne exprimăm încrederea că veţi respecta adevărul faptelor şi veţi solicita şi punctul nostru vedere, atunci când sunt subiecte care vizează problemele comunităţii din Reşiţa”, se arată în dreptul la replică transmis de administrația publică locală, în urmă cu puțin timp.

CITEȘTE ȘI: Reșița, vândută bucată cu bucată. La preț de nimic!