În fiecare primăvară, odată cu creșterea vegetației, apar și replicile de genul „Primăria nu-și face treaba”. Un fost viceprimar le dă peste nas celor care...
În cadrul evenimentului „Giarmata în Mișcare”, unde s-a alergat, mers cu bicicleta, rolele sau trotineta, s-au strâns aproape 10.000 de euro cu scopul susținerii a...
Miercuri, 14 iunie, de la ora 18.30, la Cinema Victoria va avea loc premiera filmului „Ochiul de sticlă”, pentru descoperirea unui nou teritoriu din „Harta...
În luna aprilie a acestui an, sporul natural s-a menținut negativ (-8.902), numărul persoanelor decedate fiind aproape dublu față de cel al născuților-vii, arată datele...
Tipografiile tradiționale ale Timișoarei au fost și ele nevoite să se adapteze vremurilor, fie crizelor financiare, pandemiei, fie progresului tehnologic, ca să poată tipări în...
Este întrebarea adresată de primarul Bocșei, Mirel Pascu, cel care dorește să amenajeze un cartier rezidențial la ieșire din oraș spre Reșița. Cu pași mărunți,...
UVT găzduiește, între 9 și 10 iunie, a doua ediție a conferinței internaționale având ca subiect arheologia otomană în România, un domeniu care are nevoie...
Începe cel mai mare eveniment de voluntariat din zona de vest a țării. Peste 45o de voluntari din toată țara vor participa, în această săptămână,...
Peste 350 de cazuri de abuz și neglijare a copiilor au fost confirmate, în acest an, în județul Timiș. Dintre aceștia, 69 de micuți au...
Tineri din Timișoara participă în aceste zile la un schimb de experiență în orașul Karlsruhe, din Germania, cu scopul de a descoperi noi metode prin...
2.200 de cărășeni sunt înregistrați în evidențele AJOFM ca fiind șomeri. Un sfert dintre ei au depășit vârsta de 50 de ani. La sfârşitul lunii...
Doi tineri timișoreni, a căror identitate o vom proteja în materialul următor, au făcut totul ca să devină părinți. Au reușit după încercări și provocări...
Într-o societate în care tinerii aleg străinătatea, bătrânii rămași singuri și în nevoie depind de ajutorul statului sau de cel al privaților care oferă servicii...
La Timișoara a revenit, de Ziua Copilului, un eveniment cu tradiție. Este vorba de Cursa Rățuștelor pe Bega, care s-au întrecut în centrul orașului, sub...
De Ziua Copilului, Asociația „Cuib de Vise” aduce speranțe de mai bine în secția unde își găsesc vindecarea unii dintre cei mai mici pacienți. Jumătate din Secția...
Aproape 800 de persoane și-au găsit loc de muncă prin intermediul AJOFM Caraș-Severin în primele 4 luni ale anului. Cei mai mulți au peste 45...
Polițiști, jandarmi, pompieri și nu numai pregătesc o zi plină de distracție pentru cei mici de 1 Iunie. Totul se va desfășura în parcarea Kaufland...
Ziua Copilului, sărbătorită la 1 iunie, aduce la Lugoj o serie de activități distractive și interesante pentru micii locuitori ai municipiului. În intervalul 30 mai...
Primăria Timișoara a pregătit un program bogat cu ocazia Zilei Copilului. Revine Cursa Rățuștelor pe Bega, iar în Parcul Copiilor vor avea loc tot evenimente...
Un tânăr născut în Maramureș, plecat în Germania de mic, se reîntoarce în țară, la Timișoara, pentru câteva luni, ca să scrie cronici despre oraș....
Ziua Copiilor va fi sărbătorită și la Giarmata. Prichindeii sunt așteptați în Parcul Izvor, unde va fi inaugurat un nou loc de joacă și sunt...
Vârstnicii și persoanele cu incapacitate de muncă pot apela gratuit la tot felul de servicii domestice, precum și la servicii de asistență medicală, prestate de...
Peste 520 de copii și tineri din 34 de localități urbane și rurale din Caraș-Severin vor beneficia în vara acestui an de activitățile propuse în...
Anul Capitalei Europene a Culturii aduce la Timișoara o sumedenie de oaspeți care, mai ales în weekend-uri, atunci când au loc și mai multe evenimente...
Ce mai înseamnă astăzi Ziua Eroilor pentru români? În Parcul Tricolorului din Reșița, numărul oficialităților și al militarilor l-a depășit cu mult pe cel al...
Recent, Universitatea Internațională Slaviană din localitatea macedoneană Sveti-Nikole a fost gazda evenimentelor desfășurate în cadrul proiectului finanțat de către Comisia Europeană, prin programul Erasmus+, intitulat...
Din 12 iunie, Primăria Timişoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie pachetele cu produse alimentare, provenite din stocurile de intervenţie comunitară, către persoanele cu dizabilități...
Situația atipică de săptămâna trecută a avut un deznodământ fericit. Enel Energie, una dintre companiile ale cărei facturi au zăcut o noapte pe o bancă,...
În fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, în România sunt comemorați eroii naționali, bărbați și femei care au murit în timp ce serveau în forțele...
Mizerie, mâncare expirată sau rele tratamente. Acestea erau în trecut principalele probleme din căminele de bătrâni. Lucrurile s-au schimbat de-a lungul anilor, iar problemele… au...
Șoferii din Timișoara sunt nemulțumiți de supraînălțarea trecerilor de pietoni de pe strada Musicescu. Proiectul, câștigător pe bugetul participativ. Conducătorii auto se plâng că își...
Doi saci plini cu facturi au fost pur și simplu abandonați într-o stație de autobuz de pe bulevardul Muncii din Reșița. Facturile aparțineau companiilor de...
Întrebări ale celor cu afaceri: De ce să-mi mai fac un site dacă există social-media? Sau: Ce sens are un site de prezentare în loc de Facebook sau Instagram?...
Primăria Timișoara plătește 250.000 euro celor de la IFC, parte a Băncii Mondiale, în vederea elaborării documentațiilor necesare construcției noului spital municipal. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, și Mehita Fanny...