Mândriloiu iese din puşcărie!

Noul Cod Penal îl poate ajuta pe Dan Mîndriloiu să scape de după gratii mai repede decât ar fi visat.

UPDATE, ora 15.30

Dan Mîndriloiu stă deja cu bagajele făcute la poarta închisorii, după ce magistraţii timişoreni au respins contestaţia Parchetului. “Consider decizia de astăzi a Curţii de Apel Timişoara ca fiind una temeinică şi legală, care are în vedere practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală. În maximum două luni, clientul meu va fi pus în libertate”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

Astăzi, ora 10.00

Condamnat iniţial pentru că şantaja oamenii de afaceri din Reşiţa cu acte de violenţă la patru ani şi jumătate de închisoare, Dan Mîndriloiu poate fi unul din cei mai mari beneficiari ai blândeţii noului Cod Penal. După aplicarea prevederilor acestuia, interlopul găsit vinovat pentru constituire de grup infracţional organizat, şantaj şi instigare la uz de armă letală, fără drept, a primit la Tribunalul Timiş o reducere semnificativă a pedepsei, astfel că ar trebui să execute efectiv doar un an şi opt luni de puşcărie. Ministerul Public nici nu vrea să audă aşa ceva şi a contestat decizia magistraţilor timişoreni. Astfel, dosarul lui Mîndriloiu a ajuns la instanţa supremă.

gif card de energie dacus 1000x100

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că individualizarea pedepselor conform noului Cod Penal şi Cod de Procedură Penală se face în doi paşi, în doi timpi, aplicându-se legea penală mai favorabilă condamnatului, dacă aceasta nu este mai mare decât maximul prevăzut de noul Cod Penal. În opinia mea, sentinţa dată de Tribunalul Timiş, conform şi deciziei ICCJ, este una legală şi temeinică, iar mie mi se pare normal şi corect să rămână pedeapsa rezultantă de doi ani şi cinci luni. Dacă va rămâne această pedeapsă, în maximum două luni Dan Mândriloiu va fi acasă”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia instanţei!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/