Sindicatul din UCM Reșița susține protestul de la Hidroelectrica

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Angajații Hidroelectrica, membri ai sindicatului Hidrosind, au declanșat o amplă acțiune de protest după ce ministrul Economiei a decis să numească o conducere interimară la Hidroelectrica.

Reprezentanții sindicatului Hidrosind au anunțat că vor picheta astăzi sediul societății, între orele 13.00 și 15.00, aceștia fiind nemulțumiți de măsurile de restructurare a activității societății, precum și de modul în care este condusă compania.

Convocatorul inițial al ședinței AGA prevedea numirea unor membri în Consiliul de Supraveghere (CS) cu mandat de patru ani, însă, în documentul transmis vineri, Ministerul Energiei cere suplimentarea ordinii de zi cu unele puncte care privesc desemnarea acestor persoane drept membri provizorii ai CS, pentru o perioadă de patru luni. De asemenea, se solicită revocarea actualului CS, al cărui mandat expiră la 20 aprilie.

În AGA se va aproba, de asemenea, remunerația pe care o vor primi membrii provizorii ai CS, precum și forma contractului de mandat.

O conducere interimară ar duce la faliment!

promovare banner maxagro Muzeul TM

Potrivit Hidrosind, dar și Sindicatului Reșița 1771, numirea unei conduceri interimare nu face altceva decât să ruineze dezvoltarea companiei și să afecteze și furnizorii acesteia, care nu vor mai avea de lucru.

„Sindicatul Reșița 1771 din UCM Reșița se solidarizează cu acțiunile de protest organizate de Sindicatul Hidrosind din Hidroelectrica și este alături de salariații și membrii de sindicat”, spune Jivomir Tovladiat, liderul de sindicat.

Trebuie luate măsuri urgente!

Tovladiat arată că oamenii sunt întru totul de acord cu poziția sindicatului față de actuala conducere a Hidroelectricii care, prin politica managerială, afectează nu numai destinele propriilor salariați, dar produce efecte dezastroase în economia românească, firmele aflate în relații contractuale directe cu Hidroelectrica fiind în real pericol de faliment. „UCM Reșița, Hidroserv, ISPH, HidroConstrucția, sunt doar câteva exemple ale politicii duse de conducerea Hidroelectricii. Dacă dorim să mai avem companii românești în sectorul energetic, trebuie luate măsuri urgente, în primul rând prin schimbarea modului de stabilire a persoanelor ce conduc Hidroelectrica, renunțarea la acel interimat de patru luni, care este o piedică în actul managerial deoarece, prin acest interimat, nu se pot adopta decizii majore, menite să angajeze investiții ce vizează retehnologizarea echipamentelor existente. Poziția sindicatului Hidrosind vine să confirme ce am spus de multă vreme că ceea ce se petrece la Hidroelectrica poate afecta atât un număr mare de firme, dar și mii de salariați. Având o poziție și interese comune, noi, sindicaliștii din UCM Reșița, sprijinim revendicările sindicatului Hidrosind în speranța că acestea vor avea o rezolvare favorabilă”, mai spune Tovladiat.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/