Probleme la Protecţia Consumatorilor

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin se confruntă cu probleme în desfăşurarea activităţilor. Nu are o asociaţie a consumatorilor şi cere ajutor autorităţilor judeţene.

Chiar dacă rezultatele acţiunilor tematice de control, organizate în ultimul timp, au fost pe măsură, inspectorii OPC nu scapă de probleme. Având în vedere că Asociaţia Consumatorilor „Banatul” Reşiţa şi-a sistat activitatea în urmă cu mai bine de 7 ani, reprezentanţii CJPC din judeţ au rămas fără grupare. Astfel, şi-au propus să înfiinţeze cât mai curând o nouă asociaţie a consumatorilor în Caraş-Severin. Pentru asta însă, instituţia are nevoie de sprijin logistic din partea Prefecturii sau a unor servicii publice deconcentrate.

Cu ajutorul autorităţilor judeţene, considerăm că vom putea aloca un sediu corespunzător pentru noua asociaţie şi vom putea acorda consultanţă de specialitate pentru înfiinţarea altor ONG-uri în domeniu”, explică,  pentru Express de Banat, ing.Cristian Angyal, comisar-şef adjunct în cadrul CJPC Caraş-Severin.

Criza de personal, veşnica problemă

Conducerea CJPC din Caraş-Severin este de părere că activitatea instituţiei ar da un randament mai bun dacă ar avea şi mai mulţi angajaţi: „În condiţiile în care s-ar suplimenta statul de funcţii cu 4 posturi, instituţia ar înregistra un plus de eficienţă. Mă refer la 2 posturi de comisari, 1 post secretariat, 1 post consilier juridic. De asemenea, ne-am bucura dacă instituţia ar fi dotată cu încă un autoturism, deoarece unul a fost achiziţionat în anul 1997 şi este într-o stare avansată de uzură, îndeplinind condiţiile de casare”, mai adaugă Cristian Angyal.

În ciuda neplăcerilor, activităţile vor continua

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin urmăreşte ca în 2013 să crească transparenţa activităţii instituţiei în ceea ce priveşte procesul aplicării programelor, să aplice codul de conduită a funcţionarilor publici, să dezvolte cadrul instituţional în domeniul protecţiei consumatorilor şi, de asemenea, să întărească sistemul de supraveghere a pieţei prin aplicarea efectivă a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor.