SENTINȚĂ. Criminalii din Ticvani stau ani grei după gratii. Ce au decis judecătorii?

 

Crima din Ticvani, în care un bărbat a fost omorât cu sânge rece în mijlocul străzii, a fost aspru pedepsită de judecătorul de drepturi și libertăți. Decizia nu este însă definitivă la acest moment.

Tribunalul Caraș-Severin a refuzat să schimbe încadrarea faptelor pentru cei doi criminali care au luat viața unui localnic și au șocat o comunitate întreagă.

„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de către inculpaţii Cocora Gheorghe Ion şi Giuca Ionuţ Bogdan, formulată de părţile civile prin apărător ales, din infracţiunea de omor ( … ) în infracţiunea de omor calificat”, se arată în soluția pe scurt a instanței cărășene.

crima5 crima4

gif card de energie dacus 1000x100

Prin urmare, pentru fapta lor oribilă, cei doi vor petrece multă vreme după gratii, iar în plus instanța a dispus prelevarea de la cei doi condamnați, Gheorghe Cocora și Ionuț Giuca, a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic al acestora în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Gheorghe Cocora, recidivist la bază, acuzat de omor, dar și pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis, a fost condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare, însă cum perioada de încercare din faptele comise anterior nu i-a expirat, la pedeapsă i se mai adaugă alți doi ani. Așadar, va sta după gratii 14 ani și șase luni.

crima3 crima1

În ce îl privește pe Ionuț Giuca, pentru infracţiunea de omor, acesta a fost condamnat la zece ani și opt luni de închisoare. În cazul ambilor condamnați, din pedeapsă li se va scădea perioada pe arest pe care au executat-o.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/