Șeful securiștilor l-a găsit pe capul teroriștilor de la Reșița, din decembrie 1989! (IV)

Oficial, încă nu există vinovaţi pentru moartea celor 24 de militari şi civili în evenimentele din decembrie 1989 de la Reşiţa. Ioan Micle, ofiţerul care a preluat şefia Constraspionajului din zonă în 1990, Aurel Mihalcea, fostul comandant al Securităţii din Caraş-Severin, şi Dumitru Nicolae Vlădulescu, liderul de atunci al revoluţionarilor reşiţeni, îl acuză în continuare pe Todor Stepan (foto).

Diversiunile ce au urmat teribilei nopţi din 22/23 decembrie s-au desfăşurat pe mai multe planuri. Despre toate acestea povestesc, în cele ce urmează, col. (r) Aurel Mihalcea, lt. col. (r) Ioan Micle şi Dumitru Nicolae Vlădulescu.

Miza: dosarul de la Securitate al lui Stepan!

Aurel Mihalcea susţine că Todor Stepan, care tocmai ce ajunsese la dosarele aflate la sediul Securităţii, deci şi la propriul dosar, făcea tot posibilul pentru suprimarea fizică a fostului securist-şef, care ştia cine este adevăratul colonel Stepan.

„Au urmat episoade dramatice derulate pe timpul detenţiei în aresturi improvizate, dar şi pe timpul transportului dintr-o localitate într-alta, acţiuni gândite coerent şi urmărind evident o finalitate previzibilă pentru mine: suprimarea fizică. Să încep cu sechestrarea la Prefectură. Aici, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, Stepan şi subordonaţii săi au organizat o sarabandă de trageri cu tot felul de armament, însoţită de comentarii prin portavoce, alarmante pentru populaţie, care anunţau iminenţa unui atac executat de forţe teroriste asupra sediului Prefecturii, pentru recuperarea şefului lor. Auzeam din camera de la demisol tropăituri, înjurături şi frânturi de dialog: «Acolo ai găsit ceva?… Nu, aici nu sunt…» sau îndemnuri de a se trage cât mai multă muniţie. Am încercat să sting lumina, dar ofiţerul de pază mi-a sugerat «subtil» (adică urlând) să aprind lumina, reproşându-mi că «fac semnale luminoase». Continuau în acest timp avertizările, prin portavoce, către populaţie să nu stea la ferestre şi să nu iasă din imobile pentru că pot fi împuşcaţi de terorişti (ei probabil fiind imuni – precum eroii din filmele proaste de război)“, povesteşte peste ani Mihalcea.

Pălinca teroristă din cimitir

La un moment dat, au apărut „teroriştii din cimitir“. Fostul şef al Securităţii aminteşte şi acel episod: „Pe străzile oraşului, un autoturism cu megafon «informa» populaţia că în cimitirul din localitate se ascundea nimeni altul decât «şeful teroriştilor», dovedit în persoana şefului Securităţii judeţului, colonelul Mihalcea Aurel. În acele momente, acesta nu era însă altceva decât un individ terorizat în subsolul din sediul fostului organ judeţean de partid. Pentru credibilitate se afirma că eram însoţit de un alt terorist marcant, subordonatul meu, lt. col. Petre Ion. Acesta era comandantul formaţiunii de luptă antiteroristă, structură existentă la fiecare Securitate judeţeană de atunci. Am aflat ulterior de la dl. Gigi Bărbulescu, revoluţionar, că de fapt în cimitir, din ordinul lui Stepan, erau doi cetăţeni înarmaţi care, după ce s-au trezit din somnul cel dulce indus de o cantitate apreciabilă de palincă, au început să-şi descarce la întâmplare muniţia cu care erau dotaţi“.

Transfer spre… plutonul de execuţie

Mutarea lui Mihalcea din subsolul prefecturii la unitatea de rachete s-a făcut după un scenariu desprins, se pare, din aceeaşi strategie a lui Todor Stepan. „Apreciind că teroriştii nu vor renunţa să-şi salveze şeful, tacticianul Stepan a ordonat ca, în dimineaţa zilei de 24 decembrie, eu şi col. Rădulescu să fim transportaţi la o unitate de rachete din municipiu. Mijlocul de transport era ABI-ul cu care era dotată subunitatea antitero a Inspectoratului. În autovehicul mai era şi un subofiţer MApN care manevra ameninţător o mitralieră. Imaginea de ansamblu se completa cu grupuri de manifestanţi cu banderole tricolore şi trecători, de o parte şi de alta a drumului, care priveau curioşi la transportul celor doi terorişti. La apropierea de unitatea militară, am fost întâmpinaţi cu foc puternic de automate, gloanţele lovind blindajul ABI-ului. Ceva mai inspirat, de data asta (nu ca în subsolul prefecturii), i-am cerut ofiţerului MApN să nu mai tragă cu AKM-ul şi să semnalizeze intenţiile noastre paşnice cu banderola tricoloră legată de ţeava armei. Doar aşa a încetat focul dinspre unitatea militară, iar stupefacţia cadrelor din unitate la vederea şi identificarea noastră a fost totală, deoarece erau informaţi că vor fi atacaţi“, povesteşte Mihalcea.

Fostul comandant de Securitate nu uită să amintească de raidul aerian „al aviaţiei de vânătoare din Timişoara care avea ca scop lichidarea teroriştilor de pe un deal împădurit, învecinat Reşiţei, locaţie în care Stepan ordonase în prealabil să meargă efective din Inspectoratul MI Caraş-Severin, tocmai pentru că acolo s-ar fi aflat terorişti“. Dar şi despre „tragerile misterioase din clopotniţa unei biserici care, la ordinul lui Stepan, a fost «cercetată» abia după câteva ore…“. Despre acest episod vom afla mai multe de la lt. col. (r) Ioan Micle. Până atunci, să trecem la cel ce devenise lider al revoluţionarilor de la Reşiţa…

Elicopterele chemate de Stepan „au măcinat dealul ca într-un război!“

Dumitru Nicolae Vlădulescu continuă să scoată şi el în evidenţă comportamentul suspect, din acele zile, al colonelului Stepan. „Trimiterea de trupe în cercetare pe panta aia, în pădure, tot de el a fost regizată… Todor Stepan a anunțat în mod oficial că va pieptăna dealul ăla să vadă cine-i acolo. În 23 decembrie, face aplicație, începe focul pe deal. Îi zic: Cine trage? Păi, tu faci aplicație în timpul Revoluției, ești tâmpit?! El, că avem în program! Te omor, trădător ce ești!, îi zic. Trăgea cu mitraliere, seara la ora 9. Diversionist de clasă joasă! El chiar credea că este unul din pionii mișcării ăsteia de schimbare a sistemului. Crea scenarii! Pe dealul ăla, când au ajuns elicopterele, nu mai era nimeni! Erau doar ăia de la unitate, că atunci i-au omorât pe unii! Au măcinat dealul ca într-un război!“, povesteşte Vlădulescu.

Împuşcat în cap de-un căpitan. Din spate!

Actualul director al Teatrului de Vest din Reşiţa nu poate uita modul în care a devenit atunci victimă a Revoluţiei un amic de-al său. Şi apoi trage propriile-i concluzii. „Am avut un prieten care a fost omorât de un căpitan, ajuns general după zece ani. A fost împușcat în cap de la 3 metri, cu martori! Din spate, împușcat în cap! Aşadar, eu nu cred că ne-am împușcat între noi. Eu cred că a tras armata, pe ăia de la poștă sigur armata i-a împușcat. Nu exista organism mai înarmat și mai organizat ca armata. Nimeni nu a avut un plan. Asta cu revoluţia a fost o chestie întâmplată înainte de termen, nu a fost ceva organizat. S-au aliniat din mers la toată mişcarea asta“, este de părere Dumitru Nicolae Vlădulescu.

Cele 60 de cuiburi de foc… fără cartuşe

O parte dintre evenimentele amintite de Mihalcea şi Vlădulescu primesc şi interpretarea fostului ofiţer de contraspionaj Ioan Micle. Acesta demontează cu argumente declaraţiile din acele vremuri făcute public de Todor Stepan. Seria de interviuri acordate ziarului Timpul culminează cu cele spuse în data de 07.01.1990, în articolul intitulat «Noaptea cea mai critică». În opinia sa, noaptea de 24/25.12.1989 «a început prin apariţia unui aliniament de trăgători care a deschis foc puternic în zona hotelului asupra CMJ, cu 2-3 arme automate»;… «noi am depistat în jur de 60 de cuiburi foc»;… «focul a durat toată noaptea, cu pauze de 10-15 minute». Asemenea afirmaţii arată că marele comandant stătea foarte rău cu logica, iar singurele dovezi ale operaţiunilor erau spusele sale. Nimeni nu a găsit în locurile precizate de el nici măcar un cartuş, nemaivorbind de imposibilitatea dispunerii a 2-3 arme automate în 60 cuiburi de foc“, explică Ioan Micle.

Crengile intacte din pădurea ciuruită

Despre elicopterele care au ajuns la Reşiţa în 25 decembrie, Micle susţine că au venit de la unitatea militară din Caransebeş, tot la ordinul lui Todor Stepan, şi că au „bătut pădurea (de peste drum de Inspectoratul Ministerului de Interne – n.r.) cu armamentul la bord”, după cum spunea Stepan în ziarul Timpul. Însă, Ioan Micle precizează că, „după această operaţiune, s-a efectuat scotocirea pădurii cu participarea unei subunităţi MApN şi a unei grupe de poliţie, solicitată de Theodor Stepan, prilej cu care s-a constatat că nu s-a găsit nici o creangă ruptă de rafalele armelor, nici o urmă de tragere, deci a fost o demonstraţie de forţă cu muniţie de manevră. Îmi pun întrebarea, cred eu firească: nu cumva singurul terorist din Reşiţa a fost Theodor Stepan? Am discutat cu o familie care locuieşte chiar la poalele crângului supus intervenţiei, care mărturisea că acţiunile din acele zile i-au «terorizat psihic». Mai târziu şi-au dat însă seama că totul a fost o făcătură, o înscenare menită să alimenteze psihoza «securişti-terorişti»“.

Teroristul din catedrală şi mătăniile lui Stepan

În ceea ce priveşte „tragerile misterioase din clopotniţa unei biserici“, după cum le numea Mihalcea, colonelul Micle pare a face lumină, folosindu-se de acelaşi interviu cu Todor Stepan apărut în ziarul Timpul. „Tot în acel articol se mai afirmă că din catedrală s-a tras de la un crenel, iar Theodor Stepan a apelat la un pluton de miliţie pentru prinderea teroristului, blocând căile de refugiu cu militari ai MApN. Din afirmaţiile unui participant la acţiune a reieşit că, la un moment dat, Stepan a spus că «merge la Front pentru consultaţii», iar miliţienii să stea pe poziţie în aşteptarea ordinelor. Stepan s-a deplasat prin spatele catedralei, a revenit după două ore, ordonând scotocirea. Teroristul nu a fost găsit, foarte probabil că în acel interval a fost retras din dispozitiv de către comandantul său“, concluzionează lt. col. (r) Ioan Micle.

„Adevărul este o chestiune subiectivă“. Oare?

Ca un corolar al evenimentelor din decembrie 1989 de la Reşiţa, îi dăm cuvântul lui Dumitru Nicolae Vlădulescu: „Cred că era necesar să se întrețină o stare de alertă. Trebuia omorât Ceaușescu, trebuiau drame, sânge. Cred că starea asta de panică a fost confecționată ulterior, nu fusese planificată din start. Nici cu lovitura de stat nu mi-e mie prea în clar. De început, mişcările au început spontan. În ceea ce mă priveşte, nu vreau să înțeleg tot, pentru că oricum nu m-ar ajuta la nimic, adevărul este tot timpul o chestiune subiectivă. Pentru mine, cât înțeleg este suficient“. Pentru noi, nu. Şi nici pentru victimele şi urmaşii victimelor de la Reşiţa. În decembrie ’89, aici au murit oameni nevinovaţi, însă niciunul dintre cei ce au coordonat diversiunile criminale de la Reşiţa nu a fost condamnat de justiţia postdecembristă. Recenta repunere pe rolul instanţelor de judecată a „Dosarului Revoluţiei“, în care Todor Stepan apare în postură de intimat, reprezintă poate ultima şansă pentru aflarea adevărului şi condamnarea vinovaţilor. Tocmai de aceea, Express de Banat va publica orice alte mărturii care pot aduce un plus de lumină asupra acelor evenimente încă neelucidate pe deplin.

CITEȘTE ȘI:

Șeful securiștilor l-a găsit pe capul teroriștilor de la Reșița, din decembrie 1989! (III)

Șeful securiștilor l-a găsit pe capul teroriștilor de la Reșița, din decembrie 1989! (II)

Șeful securiștilor l-a găsit pe capul teroriștilor de la Reșița, din decembrie 1989!