Sediul PSD, atacat cu ouă. Social-democrații dau vina pe simpatizanții ACL!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Membrii Biroului Parlamentar al deputatului PSD au găsit în această dimineață sediul de pe Strada George Enescu bombardat cu ouă. Aceștia se declară întristați de risipa făcută, mai ales că sunt oameni care nu au ce să mănânce.

Ultima vizită al membrilor PSD la sediu a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 12.00, însă până la ora respectivă nu se întâmplase nimic. Duminica, aceștia se prezintă la sediu doar în cazul în care sunt convocați, iar cum de această dată n-a fost cazul, au găsit geamurile murdare azi-dimineață.

„Noi credem că nu puteau fi decât susținători ai lui Iohannis și ai ACL, pentru că ei incită la violențe și ne amenință cu ample mișcări de protest în cursul zilei de vineri. Am fost uimiți când am văzut că fiecare geam în parte a fost lovit de câte un ou, pentru că s-a făcut risipă. Sunt atâția oameni care nu au ce mânca, iar ei fac risipă… Nu vom răspunde cu aceeași monedă, nu am depus nici plângere, dar poliția a constatat ce s-a întâmplat în această dimineață”, a spus Nicoleta Surdei, consilier la Biroul Parlamentar al deputatului Ion Mocioalcă.

1000x100 (4)

Membrii PSD au adăugat că nu răspund unor astfel de provocări, iar gesturi de genul acesta îi întristează pentru că din punctul lor de vedere pentru sărmani n-au avut decât tăieri de pensii, salarii, lacăte pe spitale și școli. „Acum au alimente de aruncat, evident, în lipsă de argumente… pe ușile și ferestrele sediilor. Aceasta este România lucrului bine făcut de băsist-iohanniști?”, se întreabă retoric membrii PSD.

Actul de lovire a sediului cu ouă este unul de incitare, instigare și dezbinare, sunt de părere aceștia. „În 16 noiembrie se alege un președinte al tuturor românilor, deci și al nostru, prin vot și în niciun caz cu astfel de gesturi”, au concluzionat social-democrații cărășeni.

Comments

  1. Trecutprinviata says:

    DUPA APROAPE ZECE ANI PETRECUTI CA MEMBRU PD , IMI ESTE RUSINE DE CE S-A INTIMPLAT IN ACESTE ZILE IN CAPITALA BANATULUI MONTAN .DACA REPREZENTANTII CELUILALT CANDIDAT , LOGIC , AU INTREPRINS O ASTFEL DE ACTIUNE ESTE RUSINOS DAR INSEAMNA CA DINSI CONSIDERA CA VICTOR PONTA ESTE MAI BUN CU ADEVARATE SANSE SA FIE ALES PRESEDINTE . MA FELICIT CA EU RECENT AM HOTARIT SA VOTEZ VICTOR PONTA PRESEDINTE : PENTRU NORMALITATE , SFIOSENIE , O APRECIERE CORECTE A BINELUI .

  2. unu din psd says:

    ba asta trecut prin viata.nu vrei sa te trec eu si prin penix pe tine membru psd si toti comunistii don partid? astea or fi ouale de la cornu ale lu adrian.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/