Seară de foc doar la Gugulan Rock – un festival care arde! [FOTO/VIDEO]

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

„Acesta nu este un festival, este o mișcare în adevăratul ei sens. Nu este un festival obișnuit, oarecare, ci unul atipic, care atrage de la an la an tot mai mulți adepți și trupe cu greutate din minunata lume a rockului”, a spus Cosmin Mihuța, președintele Asociației Gugulan Rock.

Ediția, ajunsă oficial la cea de-a V-a ediție și celebrată neoficial pentru cel de al 7-lea an, a debutat în mare forță, în prima seară găzduind peste 300 de participanți și 4 trupe care au adus publicul în delir, amintindu-le celor trecuți de prima tinerețe de mega concertele adolescenței, iar pentru cei tineri fiind punctul de reper în educarea muzicală.

Asociația Gugulan Rock, în parteneriat cu Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”, au creionat un program ce nu poate fi ratat de nimeni dintre cei care sunt iubitori ai genului. Dacă seara trecută scena a fost luată cu asalt de cei de la Survolaj sau Grimegod, noaptea de 18 spre 19 august va fi una memorabilă, speră organizatorii. Au fost invitați să urce pe scenă: An Theos, Skiltron, Lux Perpetua și Masterpiece.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157700332233405″]

Cum niciun concert rock nu poate primi nota 10 dacă nu este organizat într-un loc de nota 10, dacă nu vizează bikerii, pieile și motoarele, Gugulan Rock Open Air Festival s-a clasat și de această dată în top: „Ne uităm deasupra tuturor”, așa cum bine l-a descris Ion Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, prezent și el la eveniment.

„Oțelăria și metalul greu s-au produs și se produc la Caransebeș”

promovare banner maxagro

ROCK ON!!!

YouTube video

Leonid Gorczinscky, organizator al evenimentului, a subliniat și a lansat invitații atât pentru cei care au rock-ul în sânge, cât și pentru cei care aleg combinația muzică – sport.

Cu acest prilej, toți cei care iubesc bicicletele sunt așteptați astăzi la o cursă de relaxare, realizată în colaborare cu prietenii de la Clubul de Ciclism Hobby Bike din Caransebeș și al cărui start va fi dat la ora 11, la Monumentul Unității Spirituale din Centrul Civic al orașului. Harta traseului va cuprinde ruta Centru Civic – Lindelfeld – Campus Gugulan Rock și cursa va fi atent monitorizată de cei de la Hobby Bike.

Dacă nu v-ați făcut planuri pentru ziua de astăzi, sunteți așteptați la Gugulan Rock, în Caransebeș, zona Valea Cenchii, str. Acces Cartier Teiuș. Fie că veniți cu mașinile, motoarele și corturile, ținutul Gugulanilor va fi gazda voastră perfectă.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/