Două milioane de lei pentru drumuri și școli!

O rectificare bugetară în Consiliul Local al orașului Caransebeș aduce drumuri reabilitate și condiții mai bune în două din liceele din municipiu și drumuri mai bune.

În urma unei rectificări de buget pozitive aprobate în Consiliul Local Caransebeș ce atinge suma de 2 milioane de lei, 20 de miliarde lei vechi, două licee se bucură de sume importante de bani, fonduri care vor schimba aspectul clădirilor și vor îmbunătăți condițiile din incinta școlii. „Suma a fost realizată din venituri proprii, astfel încât s-au  repartizat bani importanți la școli, la Liceul Traian Doda și la Liceul Dacia, pentru reabilitare termică, amenajări coridoare, amenajări intrări și reparații sanitare”, a precizat primarul orașului, Marcel Vela.

Însă cea mai importantă parte din rectificare a ajuns în fondul pentru drumuri, ținând cont că traficul greu deviat prin oraș distruge cu fiecare zi drumurile municipale. „Partea cea mai importantă, aproximativ 17 miliarde lei vechi, adică 1 milion 700 de mii RON, a fost alocată pentru reparația de drumuri în vederea reabilitării tronsonului pe care acum circulă traficul greu, având în vedere renovările de la centura ocolitoare a municipiului Caransebeș. Asta înseamnă traseul Calea Severinului, Calea Orșovei, Libertății, Horea, Tribunalului și Nicolae Bălcescu”, a mai adăugat primarul municipiului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Lucrările de reabilitare a drumurilor din oraș vor fi demarate de îndată ce renovarea centurii va fi încheiată și traficul greu, național și internațional, va ocoli orașul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/