Se întâmplă în vestul țării! Clienții unui restaurant își aleg ca la piață toate ingredientele din care li se „fabrică” mâncarea!

Bănățenii pot trăi acum o experiență unică în România! Primul restaurant de tip Fresh Market, AtFabrika, s-a deschis săptămâna aceasta în vestul țării!

La începutul acestei săptămâni a fost deschis primul restaurant tip Fresh Market din România. Mai exact, clienții localului din Timişoara pot consuma sau lua la pachet mâncare preparată în totalitate în restaurant. Potrivit Mediafax, localul este gândit ca o mică fabrică, utilată cu tehnologie de ultimă generație. În cadrul acestuia, tot procesul de „fabricare” al mâncării este intern, de la producția de paste făinoase, până la modul de selecție al preparatelor care urmează să fie gătite.

„Aici inventăm, creăm, producem. Aici Fabrikăm ca într-o uzină. Tot procesul este intern. Vrem să desființăm ideea de paste la cutie. Vrem ca omul să vadă cum sunt preparate în mașina de făcut paste făinoase. Vrem ca pâinea pe care o mănâncă să fie a locului, proaspăt scoasă din cuptor, mirosind a pâine. Pentru că mâncarea este o emoție. Trebuie gătită și servită corect” , declară Ciprian Tătaru și Tudor Marcu, bucătarii restaurantului.

Potrivit reprezentanților localului, alimentele proaspete sunt alese din Fresh Market-ul din interiorul restaurantului, zona de selecție fiind împărțită în mai multe secții. Astfel, în sectorul de fructe și legume se pot prepara sucuri naturale prin presare la rece. Din sectorul carmangerie clienții pot să-și aleagă carnea, care este trimisă spre bucătar și gătită în funcție de preferințele fiecăruia. Aici se găsesc delicatese precum mușchi de vită de Uruguay, delicatese italiene, prosciutto di Parma sau bresaola.

De asemenea, restaurantul merge şi pe ideea de food-to-go, asta pentru că există şi posibilitatea pregătirii „pe loc” a unui sandwich, ce poate fi ambalat şi pus la pachet.

„Ideea acestui local a venit din dorinţa noastră de «mâncare bună» şi din sinceritatea faţă de nevoia de a mânca sănătos. Am călătorit mult, am «cules» idei. Toate s-au conturat frumos într-un concept. Localul este gândit ca un Fresh Market de unde poți să îţi alegi orice. Aici nu avem ospătari, clienții își aleg singuri produsele, noi le pregătim, iar la final îşi ridică singuri comanda. Nu ai stresul chelnerului”, declară proprietarii restaurantului.

Localul este deschis de la ora 8.00 până la ora 00.00. În funcţie de momentele zilei, restaurantul se transformă dintr-un spaţiu al micului dejun într-un spaţiu în care se poate servi cina sau un loc în care oamenii se pot întâlni, ca într-un pub, să bea o bere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/