Se fac dosare la comandă politică? Ce crede prim-procurorul George Bucurică

Prezent în redacția Express de Banat, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, George Bucurică, a fost întrebat dacă, din experiența sa vastă, poate confirma că ar fi și dosare instrumentate politic.

„Eu nu cred că aceste afirmații au un fundament real”, a răspuns Bucurică. Acesta a arătat că nu este greu de înțeles că protagoniștii investigațiilor procurorilor vor denigra mereu atât instituția care îi anchetează, cât și pe magistratul cu pricina. „Fie direct, fie în mod indirect”, a răspuns prim procurorul. „Nu cred că acest gen de afirmații au un suport real”, a subliniat acesta!

Întrebat despre dezbaterea care are loc aceste zile în societatea românească cu privire la Legile Justiției, prim-procurorul George Bucurică spune că „sunt necesare legi ale justiției clare, transparente, care să asigure un act de justiție curat și aflarea adevărului. Ceea ce nu înseamnă că actuala legislație este neclară”.

Cât privește numirile magistraților importanți, Bucurică spune că, pentru a se asigura independența actului de justiție, președintele trebuie să aibă un cuvânt de spus în numirea magistraților importanți. „Numirea trebuie să aparțină președintelui, cea mai importantă funcție din Stat, cea mai mare demnitate a Statului Român”, a mai spus Bucurică.

gif card de energie dacus 1000x100

Mai jos puteți vedea întreaga discuție a colegului Dan Popoviciu cu prim-procurorul George Bucurică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/