Sculpturile din Caransebeș, amplasate ilegal?!

Terenul de la ieșirea din municipiul Caransebeș spre Reșița, pe care Primăria Caransebeș a amenajat un parc de sculptură, a fost adus în discuție în cadrul ședinței de Consiliu Local din luna iunie. Consilierul PSD Florin Bogdea a comparat acest teren cu o afacere a vechii administrații locale, după ce suprafața de 10.000 mp a fost vândută unui investitor, care nici până în prezent nu a realizat investiția stipulată în contractul de vânzare-cumpărare.

Șeful grupului PSD din Consiliul Local întreabă conducerea Primăriei cum se poate ca pe un teren înstrăinat în 2006 să se regăsească la ora actuală un parc de sculpturi. Ba mai mult, Bogdea spune că acele sculpturi au fundație pentru construirea cărora ar trebui să fie eliberate autorizații de la Primărie și întreabă dacă există această autorizație.

„În ianuarie 2006 terenul a fost dat spre vânzare la SC Pangram având condiția ca firma să realizeze o investiție de cel puțin 100.000 de euro și crearea de noi locuri de muncă pentru cel puțin 20 de caransebeșeni, conform acelui HCL din 2002 de stimulare a investitorilor printr-o serie de facilități oferite de municipalitate. În 2007 a fost acordată de către Consiliul Local o prelungire a termenului de finalizare a investiției și ne aflăm la 10 ani distanță și constatăm că nu s-a făcut nimic”, spune Florin Bogdea.

CITEȘTE ȘI: Felix Borcean deschide Cutia Pandorei! Lista firmelor care au cumpărat terenuri de la Primăria Caransebeş. Cu investiţii finalizate sau cu contracte anulate!

Consilierul local spune că pe același teren Primăria și-a permis să amenajeze un parc de sculptură fără niciun document care să ateste că firma Pangram permite folosirea terenului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Pe acest teren se găsesc la ora actuală acele statui monumentale pe care le realizează an de an sculptorii la Caransebeș, care au fundații și care conform Legii 50 ar trebui să aibă și autorizație de construire”, menționează Florin Bogdea. Acesta adaugă că este un caz asemănător cu TERACON, firma care, după ce că nu a realizat nimic din ce a propus Primăriei în 2008, va primi și banii pe care i-a achitat pe teren înapoi, în loc ca Primăria să-și exercite dreptul asupra terenului conform hotărârii de Consiliu Local din 2002, în care se stipulează că dacă firma ce cumpără terenul nu realizează investiția propusă prin contract, terenul se întoarce în patrimoniul municipiului Caransebeș.

În replică la cele specificate în ședința de Consiliu Local de către consilierul social-democrat, primarul Felix Borcean i-a răspuns că are nevoie de măcar tot atât timp cât i-a luat consilierului să strângă aceste documente, pentru a-i da un răspuns concret la cele semnalate. Firma care a concesionat acel teren i-a aparținut actualului primar al Reșiței, Nelu Popa. Acesta a explicat pentru expressdebanat.ro că partenerii lui din Italia voiau să ridice pe acel teren o hală de producție și că, din câte cunoaște, aceștia vor cere municipalității din Caransebeș un alt teren, în caz contrar fiind obligați să solicite despăgubiri.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/