SCANDALOS. Profesorii care s-au făcut de râs pot fi unși directori de școli! Le dă voie ministrul Năstase!

Mai mulți profesori cunoscuți din Caraș-Severin au șocat la concursul pentru posturile de directori și directori adjuncți prin nivelul slab și foarte slab de pregătire pe care l-au dovedit, dar, cu toate acestea, partidul îi poate unge pe posturi de directori ai unităților de învățământ! Decizia scandaloasă îi aparține noului ministru al Educației, Pavel Năstase.

Ziarul de Iași a făcut publică adresa numărul 24.187 din 06.01.2017, aprobată și semnată de noul ministru Pavel Năstase și de Liviu Pop, proaspăt numit secretar de stat în Ministerul Educației. În aceasta se arată că pe funcțiile de conducere „pot fi numite și persoanele care până la data concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs sau au participat la concurs, dar nu au fost admise”.

Practic, în continuare, numirile în funcțiile de directori de școli se vor face doar pe criterii politice și în niciun caz ținându-se cont de competențe. Cei care nu au întrunit punctajul necesar sau nu s-au prezentat la concurs, pot să își ocupe scaunele în continuare, numirile fiind sarcina inspectorului școlar general, care are nevoie doar de avizul Consiliului de Administrație al Inspectoratului.

CITEȘTE ȘI:

FABULOS. Directori corigenți în învățământul din Caraș-Severin! Unși pe funcții de PSD și PNL, mulți profesori cu greutate s-au făcut de râs!

PENAL. Învățământul din Caraș-Severin, pătat de profesorii fără scrupule!

Nota 10 pentru un singur profesor-director din Caraş-Severin! Nota 9+ pentru 38 de candidaţi!