Sârbii taie ilegal în pădurile cărășene!

Organizația GEC Nera a trimis o adresă către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și altor instituții din județ în care informează că, în zona comunei Socol, un grup de sârbi se ocupă cu tăierile ilegale de lemn.

Pentru că au obținut informații cu privire la tăierea ilegală de lemne în rezervația naturală Balta Nera-Dunăre, reprezentanții GEC Nera au trimis o adresă către IPJ CS, Inspectoratul de Regim Silvic Caraş – Severin, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Caraș–Severin, Inspectoratul Poliţiei de Frontieră și către Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier.

În cadrul relaţiilor de colaborare pe care le avem cu ONG-urile din Serbia şi cu Direcţia Silvică din Pančevo, am fost informaţi că în mod frecvent au loc tăieri ilegale de arbori atât pe teritoriul Serbiei cât şi pe teritoriul României în rezervaţia naturală Balta Nera –Dunăre din Parcul Natural Porţile de Fier, situată pe teritoriul comunei Socol, jud Caraş-Severin.Tăierile se fac de către persoane din Serbia, într-o zonă situată pe malul drept al canalului Nera Moartă iar după tăiere arborii sunt fasonaţi şi transportaţi cu barca pe canalul Nera Moartă în Serbia”, explica în adresă Cornel Popovici Sturza, directorul GEC Nera.

GEC Nera solicită instituțiilor abilitate să verifice informațiile și să ia măsuri în acest sens, oferindu-le sprijin în derularea anchetei. „Pe parcursul cercetărilor vă vom pune la dispoziţie , în traducere, şi documente doveditoare pe care partenerul nostru , Asociaţia AURORA din Bela Crkva, le-a solicitat autorităţilor sârbe ca să-i fie furnizate după finalizare anchetei din Serbia privind identificarea infractorilor”, mai adaugă Cornel Popovici Sturza.