Sârbii pot construi ce vor! Cărășenii, total dezinteresați de dezbaterea publică a Ministerului Mediului! [FOTO]

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Interes zero din partea cărășenilor față de centrala termoelectrică de la Kostolac, cea pe care Serbia vrea să o extindă aproape de granița cu România. Se pare că la dezbaterea publică organizată la Oravița nu s-a prezentat niciun locuitor al orașelor de la frontieră.

Extinderea centralei termoelectrice de la Kostolac nu a stârnit interesul oamenilor de rând. Nici măcar în rândul autorităților nu s-a făcut mare vâlvă. Așa se face că la dezbaterea publică organizată joi la Casa de Cultură din Oravița sala a fost mai mult goală decât plină.

„Au fost prezenți doar reprezentanți ai instituțiilor, ai GEC Nera, un profesor de la Universitatea «Eftimie Murgu», un profesor de la universitate din Timișoara. Cetățenii, dezinteresați total. Mă intrigă că n-a venit nimeni din administrația Parcului Natural Porțile de Fier, nici de la noi, nici de la ei, n-au venit cetățenii din Moldova Nouă, nici din Pojejena, nici din Belobreșca, deși invitații cred că s-au trimis la toate unitățile administrativ-teritoriale”, povestește Gheorghe Muntean, șeful Gărzii de Mediu Caraș-Severin, prezent la dezbatere.

În public s-au mai aflat reprezentanți ai Agenției de Protecție a Mediului Caraș-Severin, subprefectul Sebastian Purec, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici și primarul Oraviței, Costel Ursu.

CITEȘTE ȘI: PREMIERĂ. Dezbatere publică transfrontalieră la Oravița! Sârbii vor să extindă centrala termoelectrică de la Kostolac!

Dezinteresul a fost maxim, asta deși centrala de la Kostolac poate crea probleme, inclusiv în țara noastră. „Există probleme legate de gradul de ardere, din cauza faptului că acel cărbune, lignitul, nu este atât de puternic caloric și atunci și gradul de cenușă emisă în aer va crește. Să sperăm că noi nu vom avea de suferit”, spune Muntean. În ceea ce privește poluarea apei, „sunt foarte aproape de limitele maxime cu cantitățile de apă reziduală deversate în Dunăre, și atunci vor trebui să mai lucreze și acolo”.

1000x100 (3)

Așa se face că la dezbaterea publică întinsă pe câteva ore singurii care au pus întrebări au fost reprezentanții instituțiilor aflate în sală. „Eu i-am întrebat ce s-ar întâmpla în cazul unui accident tehnic, dacă există posibilitatea să fie întrerupte separat cele 3 corpuri. Au spus că da, problema este foarte simplă, celelalte două pot funcționa independent de al treilea corp în care se oprește activitatea imediat. Am întrebat și unde va merge cantitatea de steril de la cariera care își va mări capacitatea de la 9 milioane la 12 milioane de tone, având în vedere că, să scoți 3 milioane de tone de cărbune, va trebui să scoți 14-15 milioane de steril. Și au spus că au posibilitatea să depoziteze în altă parte, după care îl introduc înapoi în carieră și îl redau în circuitul agricol. Deci în paralel cu exploatarea, vin din spate cu ecologizarea”, a mai specificat șeful Gărzii de Mediu cărășene.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157686053964683″]

Dezbaterea publică de joi va fi urmată de una interministerială, iar ulterior se va organiza și o întâlnire la frontieră sau chiar în Serbia.

Eu nu aș mai face termocentrale, aș face doar instalații solare. Pentru că de poluat, ele poluează. Dacă într-o mică sau într-o mare măsură, asta trebuie să spună specialiștii”, a concluzionat Gheorghe Muntean.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/