Sărbători mai liniştite pentru cărăşeni

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Potrivit unei statistici a Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Caraş-Severin numărul celor care, în loc să petreacă sărbătorile liniştiţi, au făcut scandal, a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai mulţi cărăşeni au sunat la 112 pentru certuri în familie sau tulburarea liniştii publice.

Şi în acest an lucrătorii din cadrul IPJ Caraş-Severin, au fost prezenţi la datorie pe durata sărbătorilor de iarnă, pentru a evita evenimentele nedorite cauzate mai ales de consumul peste măsură al băuturilor alcoolice. Astfel, în perioada 24 decembrie – 26 decembrie numărul apelurilor de urgenţă a fost de 99, faţă de 125 câte s-au înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. „Motivele pentru care cetăţenii au apelat la ajutorul oamenilor legii sunt diverse, de la scandaluri în familie, lovire, înşelăciuni, tulburarea liniştii publice sau alte fapte. La majoritatea solicitărilor poliţiştii au intervenit în mai puţin de 10 minute, la 82 de solicitări, iar la 11 apeluri oamenii legii au intervenit până la 15 minute”, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

promovare banner maxagro

Cei 265 de poliţişti care au vegheat liniştea publică în perioada Crăciunului, îşi vor face simţită prezenţa şi în noaptea dintre ani. Mai mult, numărul oamenilor legii va fi suplimentat în locurile unde se organizează petreceri de Revelion. „Pe lângă patrulele de ordine publică, poliţie rutieră şi lucrători din alte structuri ale poliţiei ce îşi vor desfăşura activitatea în această perioadă, efectivele vor fi suplimentate cu peste 60 de poliţişti ce vor asigura liniştea şi ordinea publică în locurile din municipiile şi oraşele din judeţ unde se organizează Revelionul în aer liber, respectiv Reşiţa, Caransebeş, Moldova Nouă şi Oraviţa, acolo unde se aşteaptă mai mult de 500 de participanţi”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/