Sala Polivalentă, invadată de copii! Fotbalul e rege la Reșița!

Timp de două zile, Sala Polivalentă din Reșița va găzdui întrecerile Zonei 7 a Trofeului Gheorghe Ola la fotbal pentru copii născuți în anul 2007 și mai mici. Gazdele vor fi reprezentate de micuții elevi ai antrenorului Roco Sandu, de la CSM Școlar Reșița.

Campioana județului Caraș-Severin va avea ca adversare campioanele județelor Timiș, Arad, Alba și Hunedoara. Întrecerea se va desfășura în sistem turneu, fiecare cu fiecare, pe parcursul a două zile, la Sala Polivalentă din Reșița. Startul se va da sâmbătă dimineață, de la ora 9:00, cu partida dintre Juventus Timișoara și AFC Unirea 1924 Alba Iulia.

CSM Școlar Reșița va juca în prima zi cu Unirea 1924 Alba Iulia (ora 11:00) și cu Atletico Arad (ora 17:00), iar în cea de-a doua zi, duminică, 4 decembrie, cu Juventus Timișoara (ora 11:00) și cu ACS Primavera Deva (ora 16:00).

Antrenorul Roco Sandu va miza în mare parte pe un lot format din: Alex Tarla, Mario Pitica, Iannis Enache, David Pop, Ionuț Marișescu, Eduard Urziceanu, Denis Madescu, Robert Burlacu-Luca, Lucas Paraschivu și Ianis Doană, desemnat cel mai tehnic jucător al fazei județene, în care CSM Școlar a trecut fără emoții de A.S. Școlară Star Berzovia și de AS Mundo Club Reșița. Ianis Doană este fiul antrenorului echipei de Liga a III-a, CSM Reșița, Leontin Doană.

Iată programul complet al fazei zonale de la Reșița a Trofeului Gheorghe Ola:
Sâmbătă, 3 decembrie:
*ora 9:00, Juventus Timișoara – AFC Unirea 1924 Alba Iulia
*ora 10:00, ACS Primavera Deva – Atletico Arad
*ora 11:00, Unirea 1924 Alba Iulia – CSM Școlar Reșița
*ora 16:00, Juventus Timișoara – Primavera Deva
*ora 17:00, Atletico Arad – CSM Școlar Reșița
Duminică, 4 decembrie:
*ora 9:00, Juventus Timișoara – Atletico Arad
*ora 10:00, Primavera Deva – Unirea 1924 Alba Iulia
*ora 11:00, CSM Școlar Reșița – Juventus Timișoara
*ora 15:00, Atletico Arad – Unirea 1924 Alba Iulia
*ora 16:00, CSM Școlar Reșița – Primavera Deva
Prima clasată va obține calificarea la turneul final.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/