Să punem lucrurile la punct. Fără virgulă

Cel mai recent sondaj de opinie, necontestat de nimeni în afară de mine, ne arată că intenţiile de vot ale românilor, dacă s-ar vota acum, ar fi cu USL-ul pe primul loc, cu 60 la sută din intervievaţi, Ard-ul pe doi, cu 19 la sută, PP-DD-ul pe trei, cu 11 la sută. Iată cum sună contestaţia mea. Nu am văzut niciodată un sondaj mai mincinos. Cum să aibă USL-ul 60 la sută? Nici vorbă. N-are cum. Îi trebuie 75 la sută şi atât va avea, pentru că, pe de o parte, românii ştiu că ARD-ul înseamnă PDL, un PDL ascuns, cu capul în nisip, cu părul vopsit, care şi-a lăsat plete şi barbă, dar Băsescu Traian l-a dat de gol. A declarat că el plete nu-şi lasă, maxim o şuviţă. Iar pe de altă parte, USL-ul, fără 75 la sută în Parlament, nu poate modifica Constituţia şi rămânem tot cu obraznicii din CSM şi analfabeţii de la Curtea Constituţională, să conducă (prost) România. Drept urmare, sondajul meu, cel corect, fără să mai intru în alte amănunte, e următorul: USL – 77 la sută (uitasem de PRM, cu 4 la sută), ARD-ul, cu 7,99 la sută, deci, nu intră în Parlament, pentru că îi trebuie cel puţin 8 la sută, şi de unde? Pe trei, în ordinea de la început, PP–DD-ul cu 4,999 la sută din voturi, deci nici acest păcălici de partid nu va pătrunde în Parlament, iar PRM-ul, renăscut din nimic, adică, din tărăboiul lui Vadim cu Mărioara Zăvoranu, foarte interesant şi pitoresc, a făcut ca membrii de partid să strângă rândurile, simpatizanţii să se înscrie iute în partid, primind cu braţele deschise membrii lui Becali, căruia nu-i mai trebuie şi pe  ai lui Diaconescu, pentru că n-a reuşit să învingă ciocoii şi să dea lefurile la Oltchim. În urma acestor mişcări, PRM-ul va obţine la alegeri 5 virgulă 1 la sută şi va intra victorios în Parlament. În felul acesta, Parlamentul de după 9 decembrie, va fi format din USL, supramajoritar, la putere şi PRM-ul reformat, pe post de opoziţie. Am spus reformat, pentru că Blaga, Udrea şi Oltean, alături de Pomădatu, Neamţu, ăla mic cu capul mare şi Papahagi vor face cereri de intrare în PRM, iar Vadim, generos, îi va primi şi-i va da la câini. Despre viitorul Monicăi Macovei, astrele sunt surde şi mute, deşi am încercat şi în bobi, şi în cafea. Ceva, ceva parcă am zărit într-un şpriţ lung, dar imaginile s-au acrit. Doresc succes corului de la Marga. O mai exista?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/