Să aflăm câtă vodcă a băut înainte

Rușilor le stau românii în gât. Nu pricep de ce. N-am dorit niciodată să le luăm fotbalul de la Donețk, deși ei ne-au luat un român, pe Mircea Lucescu. Dar omul va pleca la turci și adio campionat peste campionat. Vor fi ciuca bătăilor în campionatul rusesc. Davai ceas, davai palton, cu un fel de Alioșa nebunul. Ce credeți că zice el la adresa unei țări NATO, membru UE. O să vedeți voi (noi, românii-n.n.) cine sunteți, o să vă arătăm în curând. Nu m-ați lăsat în spațiul vostru aerian cu un avion normal, data viitoare voi veni cu un bombardier. Aoleu, și ne va bombarda domnul vicepreședinte rus, că un asemenea individ cu funcții înalte se adresează așa României. Aici, se bagă curajos Băsescu. Tipul a vorbit, dar trebuie să aflăm câtă vodcă a băut înainte. Băsescu mai completează: Să lăsăm nebunul regelui să vorbească. Așadar, nebunul regelui sau bufonul palatului. Ce poți să zici? Dacă ăștia vor trimite câte un demnitar în avioane, să survoleze spațiul nostru? Ajunge că suntem în stadiul doi al sancțiunilor, care se pot transforma în stadiul trei al acestor sancțiuni. Au avut loc referendumuri în Ucraina, privind separarea unor regiuni și alipirea lor la Rusia. Referendumuri ilegale și anticonstituționale. Mai mult, cu o seară înaite, s-au găsit saci cu sute de mii de buletine ștampilate pentru unificarea cu Rusia. Deci, e ceva putred aici. L-am invitat pe John Biden în România, ca și pe șeful Pentagonului. Vor veni în curând. Au fost în Lituania și în Polonia, țări învecinate cu Rusia. Revenind la problematica politică internă, să remarcăm datele ultimului sondaj realizat în România. Pe primul loc se află USD, cu 40,7 la sută. La mare distanță se află PNL, cu 16,9 la sută din voturi. Așa că Antonescu nu are altă șansă decât să candideze din partea dreptei. Urmează PDL, care mai are structuri în teritoriu și, iată, PMP, cu 10,2 la sută. Creșterea în sondaje a PMP devine îngrijorătoare și nu prea. Are oameni noi, dar și vechi, din PDL. Dar are o misiune pe plac lui Băsescu: reforma statului, așa cum și-o dorește de la o vreme, motiv pentru care a și înființat acest partid. Adică, el a făcut Fundația Mișcarea Populară, pentru că nu are voie să spună altceva. În tot cazul, dacă adunăm cifrele de pe dreapta, ies mai multe decât voturile USD, concluzionează Băsescu, într-un interviu de ieri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/