S-au redeschis discuţiile pentru grădiniţa de pe „Libertății”!

Administraţia publică locală din Oţelu Roşu insistă pentru un proiect iniţiat anul trecut, dar care nu a obţinut încă finanţare. 2017 ar putea aduce însă veşti bune pentru cei mai mici locuitori din zona „Libertăţii”.

Mi-aș dori să finalizăm acel proiect cu o grădiniță nou-nouță, pentru care am fost la București și am redeschis discuțiile. În Cartierul Libertății funcționăm cu o grădiniță la parter de bloc, amplasată în două apartamente. Condițiile nu sunt foarte bune pentru micuții din zona respectivă. Vreau ca anul acesta să avem proiectul implementat. Sunt undeva la 55-60 de copii la grădinița de acolo şi ţin tare mult să le putem oferi altfel de condiţii”, a explicat primarul Mălăiescu.