S-au predat abia în decisiv

Banatul Caransebeș a făcut cel mai bun meci în deplasare din acest campionat, reușind să țină piept echipei Știința Explorări Baia Mare până în setul decisiv.

Gugulanii au început modest în primul set, însă au prins curaj în setul a doilea, pe care l-au câștigat fără probleme și de la 1-1 la seturi, practic, s-a jucat foarte echilibrat. Setul trei a fost adjudecat de către echipa gazdă, iar în setul patru jucătorii Banatului Caransebeș au dat dovadă de multă stăpânire și au reușit să câștige spectaculos în prelungiri.

Cum echipa gazdă are prima șansă, Baia Mare a obținut victoria în decisiv, după un set care s-a rupt pentru la punctul 11 obținut de gugulani.

Potrivit antrenorului Răzvan Parpală, echipa se află într-o formă bună și deja se gândește la meciul de acasă cu Zalăul, din 8 martie. „Noi, Baia Mare, Dej și Bacău, după ce o să înceapă partea a doua a campionatului, o să avem parte de meciuri grele. Cu siguranță, o să fie multe de cinci seturi, pentru că fiecare echipă pe teren propriu joacă mai bine decât în deplasare. Am obținut un punct bun la Baia Mare, puteam să ne întoarcem chiar și cu victorie, dar ăsta este sportul, mergem mai departe și urmează în scurt meciul cu Zalăul, unde sperăm să facem un joc bun pe teren propriu și încercăm să acumulăm cât mai multe puncte acum pe final de campionat pentru a putea aborda cele 10 meciuri care urmează cu multă încredere, determinare și să putem ocupa un loc cât mai bun în clasament”, ne-a declarat tehnicianul galben-albaștrilor.

După acest meci, Baia Mare urcă în fața gugulanilor în clasament, la egalitate de puncte (23p), însă cu un set în față. Săptămâna următoare, Banatul Caransebeș va disputa ultimul meci pe teren propriu din campionatul regulat, cu ACV Municipal Zalău, miercuri, de la ora 17.00.