S-au anulat penalitățile datornicilor!

Pentru a debloca situația complicată din administrația locală a orașului Oțelu Roșu, telefoane blocate și salarii neplătite, Consiliul Local a aprobat o hotărâre prin care cei care își plătesc taxele și impozitele în perioada imediat următoare vor fi scutiți de penalități.

În momentul de față, Primăria orașului Oțelu Roșu se confruntă cu o situație delicată din cauza datoriilor mari ce îngreunează buna desfășurare a activităţii administrației locale. Una dintre cauzele principale ce generează această situație este debitul mare pe care îl au de plătit administrației atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice din Valea Bistrei. Primarul orașului a renunțat la penalități, ca să vină în ajutorul cetățenilor. „Am găsit debite de 12 miliarde de lei vechi la persoane juridice și în jur de 10 miliarde de lei la persoane fizice. Din cele la persoanele juridice rămân doar 3 miliarde lei vechi eligibile, pentru că celelalte 9 sunt ale companiilor radiate sau aflate în insolvență. Astfel, din cele două sume mai mult de jumătate sunt penalități. Ca să venim în ajutorul cetățenilor și al societăților comerciale am dat o hotărâre de Consiliu Local prin care se consemnează faptul că dacă achită în perioada imediat următoare îi scutim de penalități”, a precizat primarul Luca Mălăiescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Vestea bună este că cetățenii au aflat de această hotărâre, încep să se mobilizeze și încet, încet se prezintă la casierie pentru a-și achita sumele de bani restante, în special pentru că sumele s-au înjumătățit și cetățenilor le este mai ușor să adune banii necesari. „Traversăm o perioadă foarte delicată. Nu am reușit să achităm încă nici salariile, am avut combustibilul oprit până ieri, săptămâna trecută am avut tăiate și telefoanele”, a explicat îngrijorat primarul orașului. Tocmai de aceea, banii veniți din partea cetățenilor ar ajuta mult administrația locală. Chiar și așa, primarul a reușit să achite pe jumătate datoria moștenită de la vechea conducere a orașului şi estimează că peste un an de zile administrația locală va reuși să iasă din datorii și să plece de la zero cu întreaga comunitate. Speranța este ca peste un an să se poată face mult mai multe în oraș. „Cred că dacă a trecut un an și am reușit să achităm atât va fi nevoie să treacă încă un an ca să achităm tot și să aducem primăria la zero, așa cum este și normal și cum merită comunitatea din Oțelu Roșu. Va fi cu certitudine mai bine și spun acest lucru deoarece, chiar dacă am achitat o parte din datorie, am încercat să mai fac câte ceva și în oraș și chiar este vizibil”, a adăugat Luca Mălăiescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/