RUŞINOS. Din Caraş-Severin în Timiş, pe drumuri sârbeşti!

Pare incredibil, dar e cât se poate de adevărat şi de trist în acelaşi timp. Din cauza unora dintre drumurile proaste şi foarte proaste din judeţ, tot mai mulţi cărăşeni care merg spre Timişoara preferă să treacă de două ori graniţa cu Serbia pentru a evita craterele din asfaltul românesc.

DN 57 Moraviţa – Oraviţa – Moldova Nouă se prezintă din nou în condiţii groaznice. S-a ajuns atât de departe încât nimeni nu mai are nervi să numere miile de gropi din asfalt. Sunt gropi care nu omoară doar bucşe, suspensii şi direcţii, ci şi oameni, oameni nevinovaţi care şi-au achitat rovignetele şi toate celelalte taxe aberante percepute de statul român tocmai pentru a asigura condiţii decente pe drumurile ţării.

Pe DN 57 nu mai putem vorbi doar de gropi, pentru că asfaltul începe să se afunde tot mai tare în pământ. Acest drum este în momentul de faţă un adevărat atentat la siguranţa şoferilor şi a pasagerilor. Cel mai des întâlnit indicator rutier de pe marginea acestui drum este cel care avertizează participanţii la trafic că rulează pe un drum cu denivelări. Un drum pe care fiecare îl evită cum poate. Oamenii din localităţile prin care trece acest drum, în special dintre Grădinari şi Moldova Nouă, preferă să ajungă în judeţul Timiş prin Serbia. Astfel, reuşesc să păcălească gropile din drumurile româneşti.

Matei Lupu, primarul oraşului Moldova Nouă, este unul din puţinii care spun lucrurilor pe nume. „Mă deranjează starea acestor drumuri. Cum ieşi din Caraş-Severin parcă se mişcă altfel lucrurile, parcă sunt alte drumuri. Cel mai mult mă supără când merg la Timişoara prin Serbia. Asta mă deranjează de mor, nu că aş fi naţionalist, dar cum pot sârbii să întreţină drumurile alea şi noi nu?! 80 la sută din populaţia din Moldova Nouă face treaba asta. Intrăm la Naidăş şi ieşim la Moraviţa! E acelaşi număr de kilometri, dacă nu cumva mai chiar mic. Eviţi tot ce înseamnă pantă şi drumul e mai bun. Nici ei nu au autostradă, drumul e mai îngust decât la noi, dar e bun. Asfaltul e bun, nu-ţi sare capul în maşină. În vamă, te întreabă sârbii: «Unde te duci, la Moroviţa?! Iar e drumul rău la voi?! » Mie mi-e ciudă, cum sârbii pot şi noi nu?! Chiar nu suntem în stare să facem drumul ăsta de la Moraviţa la Moldova Nouă?! Sunt multe lucruri care ar putea să se dezvolte dacă ar fi infrastructură!”, a comentat edilul-şef situaţia penibilă în care se află judeţul din cauza acestui drum.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Vom reveni cu poziţia celor responsabili de situaţia Drumului Naţional 57!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Participant la trafic says:

    Eu am mers in ultima vreme destul de des pe tronsonul Moravita-Oravita prin Romania si pot spune ca de la european pana la granita cu judetul CS drumul e un adevarat dezastru! Nici in CS nu e excelent dar partial este asfaltat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/