Rugbi politic, la televizor

La ora 18,30 trecute fix, a ieşit Băsescu Traian la televizor, ca să ne explice de ce subsecretarul de stat american, care nu era deloc subsecretar, ci era emisar, a venit la noi. N-a venit să sărbătorească cei zece ani de NATO, aşa cum a zis, păcălindu-i pe toţi, ci să vadă cum e cu statul de drept. Apoi a urmat o lungă văicăreală, cum că o justiţie independentă trebuie să se lege de toţi cei care fură şi aici am avut impresia că Băsescu a lăcrimat discret. De ce? Pentru că vorbea despre el. Nu are nicio problemă, spunea, este tranşant şi aşa va fi până la sfârşitul mandatului. Apoi a vorbit despre modificarea Constituţiei, care este o trăsnaie a celor doi lideri de la USL. În schimb, ce face el este genial, în toate împrejurările, dar cei doi nu vor să-l asculte şi nici să-l consulte. Iarăşi a criticat guvernul într-un fel dur, acciza la benzină şi motorină în mod special. A declarat că această taxă, amânată pentru trei luni, nu se va băga niciodată, cât va fi el pe funcţie. Apoi a amintit că ce va spune va ajunge de îndată în toate cancelariile europene, care îi vor da dreptate şi vor constata că noi suntem pe buza prăpastiei, deja cu un picior în groapă, că acolo ne-au dus măsurile guvernului. După acest rechizitoriu, a atacat din nou televiziunile, care îl hărţuiesc de dimineaţa până seara, chiar şi noaptea, dar el n-are de gând să se schimbe. Din toată polologhia n-am înţeles nimic, dar nici nu avea de gând să ne lămurească în vreun fel. De ce era obosit emisarul american şi nu a căzut în capcanele lui. În astea cădem doar noi, nefiind americani şi suferind şi de o naivitate accentuată. Credem în şefi. Ăsta e păcatul nostru, ce să facem? Dacă n-am crede, am fi noi şefi şi viceversa. Am aşteptat să iasă Ponta şi să-i răspundă, cum face de obicei. N-a fost aşa. A ieşit Antonescu, semn că în USL lucrurile merg bine şi ce ar spune unul, ar spune şi celălalt. Antonescu, în cele din urmă şi-a revenit, în sensul că are şi el ceva de spus împotriva lui Băsescu, iese când trebuie, nu când nu trebuie, şi i-a răspuns punct cu punct lui Băsescu. L-a făcut mincinos, nu suntem pe marginea prăpastiei, ci a fost o intoxicare a opiniei publice. Deci, ne-a păcălit iar pe toţi. Aflăm, de la corespondentul de presă al România TV, că Nicuşor Constantinescu, vrând să plece în America pentru un consult medical, a trezit interesul DNA, de care a şi fost săltat. Am văzut cum s-a format o grămadă dezordonată pentru introducerea lui Constantinescu în maşina poliţiei. Nu ştim dacă împingătorul la grămadă a putut fi învins până la urmă. Vom afla ce a făcut infractorul Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi vă vom informa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/