România, pe locul 7 la Eurovision. Deşi juriile au trimis-o pe locul 15 din 26 de finaliste!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

România s-a clasat pe locul al 7-lea la cea de-a 62-a ediție a concursului Eurovision, cu piesa „Yodel It!”, interpretată de Ilinca şi Alex Florea (foto). Votul publicului a fost mult diferit faţă de votul juriilor.

La fel ca la ediţia precedentă a concursului Eurovision, au existat două voturi: unul din partea juriilor țărilor participante, foarte politizat, și al doilea din partea publicului. România a reușit să obțină cele mai multe puncte de la juriile din Moldova – 12 puncte (deci maximum), Muntenegru – 10, Irlanda – 8, Grecia – 6, Macedonia – 4. Câte 3 puncte a primit din partea juriilor din Azerbaijan, Albania şi Bulgaria.

publicitate online in ziar Express de Banat

Voturile juriilor au plasat România pe locul 15 din 26 de finaliste, cu numai 56 de puncte. Însă publicul, deci implicit românii din Diaspora, a acordat ţării noastre 226 de puncte, echivalentul locului 5 după votul publicului. Prin însumarea punctajelor, cu un total de 282, România a încheiat concursul pe locul 7. Marea surpriză a fost Moldova, votată de jurii pe locul 8, iar de public, pe 3, în final fraţii noştri de peste Prut terminând competiţia pe cea de-a treia poziţie a podiumului. Cu piesa „Hey, Mamma!”, a celor de la SunStroke Project.

Eurovision 2017 a fost câștigat de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”, urmat de emisarul Bulgariei. „Trăim într-o lume a muzicii fără substanţă, a muzicii fast-food, şi cred că asta poate fi o victorie a oamenilor care creează o muzică ce înseamnă cu adevărat ceva. Muzica înseamnă artificii, muzica e sentiment! Să încercăm să schimbăm starea actuală şi să aducem muzica de calitate înapoi!”, a fost mesajul transmis de Salvador Sobral la înmânarea trofeului.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Sursă foto: Facebook Eurovision Romania

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/