UPDATE: Rezultate rușinoase în Caraș-Severin la definitivat!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Profesorii din țară au avut de susținut examenul de definitivare în învățământul preuniversitar. Județul Caraș-Severin este și de data aceasta primul de la coadă.

UPDATE, ora 14:41 

Inspectoratul Școlar Județean comentează situația cadrelor didactice în urma definitivatului. Potrivit inspectorului școlar adjunct Nicolae Grindeanu, procentul mic de promovabilitate se datorează candidaților ce participă la examen, care nu se află printre cei mai străluciți dintre absolvenții universităților. „Faptul că județul este pe ultimul loc nu are nicio importanță. Eu rămân de părere că intrarea în învățământ nu este de cea mai bună calitate, participă la examen aceia care nu se află în prima parte a absolvenților”, precizează pentru Express de Banat Nicoale Grindeanu.

Examenul s-a desfășurat corect, au fost 75 de candidați, dar să nu uităm faptul că una dintre condițiile cele mai importante pentru promovare este să obțină minim nota 8 ca medie, ceea ce mi se pare puțin prea sus, dar aceasta este metodologia”, mai adaugă inspectorul școlar adjunct. Cât despre diferența dintre notele probelor scrise și cele practice, inspectorul explică faptul că partea asistată de inspecție nu reprezintă așa mare rigurozitate, nota fiind relativă. Din cei 75 de candidați, notă peste 8 au obținut 22 de persoane.

UPDATE, ora 13:17

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cadrele didactice din Caraș-Severin au obținut rezultate dezastruoase la examenul de definitivat și astfel județul se află pe ultimul loc ca procent de promovabilitate, cu doar 29,4 la sută, ceea ce înseamnă că trei sferturi din profesorii județului nu au obținut dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Dacă la proba practică în care au fost asistați de către inspectori profesorii înscriși la examen au obținut numai note de 10, la probele scrise din metodologie situația a stat foarte prost. Profesorii au obținut note foarte mici, de 1, 2 și 3, astfel nepromovând întregul examen. Cea mai mică notă obținută în concurs a fost 1,45 de către un institutor de la Fârliug, iar cea mai mare notă de la proba scrisă a fost 9,25, obținută de către un profesor de matematică din Reșița, acestea fiind rezultatele înainte de contestații.

Mulți dintre cei care s-au înscris la examenul de definitivat au refuzat să participe și la probele scrise, deși obținuseră nota de inspecție 10 la proba practică. Rezultatele pot fi văzute aici.

Foto: husi.info

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/