Revoluționarii și urmașii acestora au ajuns la momentul zero

Prin vocea președintelui de onoare, Mihail Rădulescu, cei prezenți în sala 1 Decembrie 1918 a Primăriei Caransebeș, nu mai mult de 18-20 de revoluționari sau urmași ai acestora, au menționat că au ajuns la momentul zero.

„Ce se întâmplă cu noi? Suntem fiecare pe cont propriu? A dispărut ideea de solidaritate? Nu ne mai pasă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru? Nu ne mai respectăm între noi, dar dorim respectul altora!? În decembrie `89 am fost o mare familie, chiar dacă nu ne cunoșteam între noi. Acum suntem niște NIMENI și puteți să vă supărați. Degeaba au murit tinerii, degeaba avem răniți – suntem al treilea oraș declarat liber de comunism din acel decembrie `89 – și am obținut, după ani de demersuri, titlul cu care s-ar mândri orice oraș din România, acela de oraș martir. Acest lucru nu mai reprezintă nimic?”, se întreabă Mihail Rădulescu, președintele de onoare al Asociației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 Caransebeș.

Mihail Rădulescu acuză pe cei care s-au implicat în Revoluție, dar de ani întregi sunt delăsători, fără a-i interesa prea mult activitatea asociației sau măcar singura acțiune din an unde ar trebui să se implice și să fie mândri.

„Suntem sau am devenit ceea ce eram înainte de Revoluție, adică niște împăcați cu soarta. Nu mai reprezentăm un reper, un model, un simbol de urmat, ci niște oameni absolut normali, care-și văd de propria familie, de propriile interese și care așteaptă indemnizația lunară de revoluționar, uitându-și menirea pecetluită pe baricade în urmă cu 28 de ani”, mai spune Rădulescu.

Aurel Păsat, cel care, tânăr fiind, a împrăștiat manifeste la Revoluție și a strâns mulțimea din Caransebeș, a declarat că termenul NIMENI folosit de președintele de onoare nu l-a cunoscut niciodată.

„Îi spun domnului Rădulescu că clasa politică dezbină societatea, iar clasele sociale nu sunt unite. Eu sunt curios să văd anul viitor la centenarul Marii Uniri câți vom fi, dacă vom mai fi măcar tot atâția. Atunci am ripostat pentru că am avut curaj și de aceea ne apreciază invitații de azi de la Timișoara”, a mai declarat Aurel Păsat care i-a întrebat retoric pe colegii din asociație care nu au venit la acțiune de ce le este frică? Să nu li se ia indemnizația de 2.000 de lei, locul de casă sau locul de veci?

De la Timișoara, Dan Curiban a adus în dar mai multe volume „Enciclopedia Revoluției din Timișoara”, lucrare coordonată de Lucian Ionică. El a menționat că nu trebuie să le fie frică revoluționarilor că li se va ridica indemnizația și nici rușine că iau bani din partea statului, pentru că alții, cum ar fi foști ofițeri de securitate ieșiți la pensie, au o indemnizație de peste 5.000 de lei astăzi.

După întâlnirea din sala Primăriei, revoluționarii au depus coroane de flori la monumentul din fața Primăriei și la placa comemorativă de pe clădirea Cercului Militar, acolo unde a avut loc o slujbă de comemorare a eroilor Revoluției din Decembrie 1989.