Reţeta secretă a Primăriei Constantin Daicoviciu

Edilul-şef al comunei cărăşene Constantin Daicoviciu este alarmat de numărul tot mai mic de oameni care au rămas în localitatea de care răspunde. Astfel că, Daniel Boambeş s-a gândit încă de când a preluat fotoliul de primar să îi „momească” pe tineri să rămână în zonă.

La ultimul recensământ, numărul locuitorilor din Constantin Daicoviciu a ajuns la 2560, semnificativ mai mic faţă de 2001. Astfel că, reprezentanţii primăriei se simt responsabili să ia măsuri, în special pentru tineri, astfel încât aceştia să rămână acasă. „În schimbul ANL-urilor, noi le dăm câte 500 de metri pătraţi tinerilor căsătoriţi, pe care să îşi ridice o casă şi să ducă un trai decent. Am dezmembrat la Prisaca 12 parcele, 2 la Mâtnicu Mare, iar în fiecare sat facem acelaşi lucru”, a spus edilul-şef, Daniel Boambeş. Acesta este de părere că şi locuitorii din alte zone trebuie să vină în comuna lor, iar pentru acest lucru, poate aplica o măsură similară, dacă cel puţin unul dintre tinerii căsătoriţi este din Constantin Daicoviciu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Avem astfel de cazuri, în care oamenii au venit aici, s-au stabilit şi lucrează cot la cot cu localnicii. Acesta nu poate fi decât un plus pentru administraţia noastră. Au fost voci care au contestat această măsură, însă ceea ce eu sper este că s-au convins că am avut dreptate încă de la început”, a subliniat primarul, care lucrează constant şi la îmbunătăţirea aspectului comunei, astfel încât Constantin Daicoviciu să devină atractivă şi primitoare pentru cei care sunt doar în trecere.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/