Restricţii pe piaţa muncii din străinătate pentru români!

Guvernul unei importante ţări europene a dispus, ieri, 10 mai, activarea unei clauze prevăzute în Acordul cu UE, care prevede introducerea în mod temporar a unor restricţii pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari. Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat imediat. Diplomatic…

„În şedinţa din 10 mai 2017, Consiliul Federal (Guvernul Elveţiei – n.r.) a decis activarea clauzei de siguranţă prevăzută în Acordul privind libera circulaţie a persoanelor, pentru cetăţenii bulgari şi români. Ca efect, în următoarele 12 luni, cetăţenii bulgari şi români care intenţionează să efectueze activităţi de lucru vor avea doar acces limitat pe piaţa muncii din Elveţia“, se arată într-un comunicat al Executivului federal de la Berna, citat de Mediafax.

Această măsură are o valabilitate de un an, cu posibilitatea de a fi reînnoită în anul 2018 și are ca termen-limită de aplicare 31 mai 2019. Măsura adoptată vizează exclusiv eliberarea de noi permise de ședere de tip „B“ (durată de ședere între 1 și 5 ani), nerestricționând eliberarea de permise de tip „L“ (durată de ședere sub un an) sau de tip „C“ (permise de stabilire a căror eliberare nu este reglementată prin Acordul menționat) și nici prelungirea permiselor de tip „B“ deja eliberate.

Partea elveţiană a arătat că măsura nu singularizează România, ea fiind aplicată de Elveţia în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE şi în 2013 pentru celelalte state membre UE. Totodată, a rezultat că, potrivit datelor comunicate de către autoritățile elvețiene, în perioada iunie 2016 – mai 2017 au fost acordate aproximativ 3.900 permise de ședere de tip „B“ pentru cetățenii români și bulgari, cifră care depășește pragul mediu al ultimilor trei ani, de 1.024 de permise.

Elveţia a eliminat, de la 1 iunie 2016, toate restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari, însă măsurile de limitare a imigraţiei pot fi reintroduse unilateral în cazul în care se constată un aflux de imigranţi din cele două ţări. „În cazul în care imigraţia din România şi Bulgaria va depăşi cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricţii pe piaţa internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019“, avertiza Guvernul de la Berna în aprilie 2016.




George Giamba, secretar de stat pentru Afaceri bilaterale şi Strategice în spaţiul euroatlantic, într-o convorbire cu Pascale Baerswyl, secretar de stat în Departamentul elveţian pentru Afaceri Externe, a exprimat ieri „regretul cu privire la decizia luată de partea elvețiană, arătând că aceasta survine în contextul unui număr relativ mic al românilor care au solicitat un permis de tip B în ultimul an şi este în disonanţă cu contribuția pe care comunitatea românească din Elveția – în marea ei majoritate înalt calificată – o are pe piața locală a muncii. Partea română consideră că orice decizie privind libera circulație trebuie să se încadreze în spiritul facilitării unui parteneriat apropiat dintre UE și Elveția, cu obiectivul respectării liberei circulații a persoanelor și a forței de muncă şi non-discriminării cetățenilor europeni, valori care constituie elemente fundamentale ale Acordului pentru Libera Circulație a Persoanelor. Ministerul Afacerilor Externe va rămâne în dialog cu autoritățile elvețiene pentru identificarea celor mai bune soluții în sprijinul cetățenilor români, în spiritul constructiv care caracterizează relația bilaterală şi va continua, prin Ambasada României la Berna, să acorde asistența consulară necesară cetățenilor români aflaţi pe teritoriul Confederației Elvețiene“, informează MAE.

Restricțiile introduse de Elveția – gest nedrept față de România

Europarlamentarul Victor Negrescu cere implicarea Comisiei Europene. „Solicit Comisiei Europene să verifice de urgenţă dacă în luarea acestei decizii au fost îndeplinite toate condiţiile legale şi dacă au fost respectate în detaliu toate criteriile convenite între Uniunea Europeană şi statul elveţian în această privinţă. De asemenea, am solicitat Comisiei Europene să supravegheze procesul de suspendare și să vegheze la reinstalarea în cel mai scurt timp a dreptului la muncă. Este un bun moment ca Uniunea Europeană să arate că îşi protejează cetăţenii şi reacţionează când există orice semnal că ei sunt trataţi incorect”, afirmă eurodeputatul.

Sursă foto: sursazilei.ro