Reşiţenii renunţă la două pâini pe zi, ca să circule cu autobuze second-hand

Tupeul celor care conduc Ro-A-Tir atinge cote maxime, în contextul în care anul 2012, ar putea aduce o nouă scumpire la preţul biletului, şi aşa european, pentru condiţii mediocre de transport. Oamenii se declară tot mai supăraţi pe defecţiunile frecvente ale autobuzelor, dar şi pe costurile mari la care firma de transport îi supune.

Reşiţenii care apelează zilnic la mijloacele de transport în comun sunt supăraţi din cauza faptului că trebuie să scoată zilnic din buzunare cel puţin patru lei, ca să ajungă la serviciu sau la şcoală. Preţul unei franzele clasice este în medie de 1,7 lei, ceea ce înseamnă că oamenii renunţă la două pâini, deşi vor să circule econom. La cei patru lei se mai adaugă şi alţii, dacă mai au de plătit şi alte facturi sau rate pe la bănci. În timp ce elevii cer gratuitate pentru călătorii, ca să nu împovăreve bugetul familiei, şi aşa restrâns de criză, cei de la Ro-A-Tir îl consideră prea mic. Ultimele zvonuri lansate de angajaţii firmei anunţă noi scumpiri. Deşi acestea nu vor putea fi consistente, în contextul în care un euro este insuficient pentru trei drumuri cu mijloacele de transport în comun, costurile sunt deja exagerate.

De exemplu, bucureştenii parcurg distanţe de zeci de kilometri şi în condiţii foarte bune cu metroul, la acelaşi preţ ca la Reşiţa. Asta, ca să nu mai vorbim de valoarea unui abonament lunar, cu număr nelimitat de călătorii, şi care se ridică numai 50 de lei, faţă de 156 cât este în oraşul de pe Bârzava. „Express de Banat” îţi arată cum în capitala ţării se poate circula la tarife normale pe mijloacele de transport în comun.

Vezi aici tarifele aplicate la metrou în Bucureşti!

Vezi aici tarifele aplicate pentru autobuzele din Bucureşti!

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Circul des cu metroul şi sunt foarte mulţumit de condiţii. Ajung foarte repede dintr-un loc în altul. Probleme sunt doar acolo unde nu sunt staţii de metrou. 50 de lei pentru Bucureşti este un preţ bun. Pentru Reşiţa, mi se pare enormă o sumă de trei ori mai mare, având în vedere faptul că oraşul este la fel de mare ca un cartier al Bucureştiului”, a spus Şerban Manelici, de 22 de ani, din Bucureşti.

Ce spun reşiţenii
Călătorii sunt foarte nemulţumiţi inclusiv de comportamentul taxatorilor. Asta pentru că, în repetate rânduri, au vâzut cum elevii sunt daţi jos din mijloacele de transport în comun, fără să ţină cont de faptul că aceştia nu au venituri şi, poate că, minorii nici nu au altă soluţie să ajungă acasă. „Am văzut cu ochii mei cum taxatorul a coborât un elev de cel mult 12 ani în staţia Intim pentru că nu avea nici bilet şi nici bani să îşi cumpere unul. La polul opus, acelaşi controlor nu şi-a exercitat meseria în cazul unor rromi zgomotoşi care, cu câteva staţii mai devreme au urcat în autobuz şi nici măcar nu au fost întrebaţi de bilet. Asta e viaţa, firma decide că cel slab pierde. Păcat de copiii noştri”, a spus Andrei Buluc, un reşiţean de 30 de ani.

CITEȘTE ȘI:
GALERIE FOTO: Un autobuz s-a defectat în stația de la Școala de Beton!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Christi says:

    Oameni buni la Resita este tot posibilul sa fim jegmaniti la drumu mare.Nimic nu ma mai surprinde cu taxatori care nici macar igine orala,nu binevoiesc sa si-o faca,iar cu RROMI nu au curaj sa se ia ca acea sunt uniti si le pun capu in locu picioarelor.Au pretenti sa platim bilete de transport cum se platesc in Bucuresti,Timisoara,insa salarii nu avem ca bucuresteni s-au timisoreni.Tocmai de acea sa fim uniti si noi ROMANI,Resiteni sa nu mai vrea ei atata reguli,Multumim primariei si conduceri Judetului care nu au pic de minte in capetele alea lor.AU APROBAT CA PRETUL BILETULUI SA FIE ASA MARE CA EI NU CIRCULA CU AUTOBUZELE,SI TREBUIE NISTE TAXE PLATITE DE FIRMA RO-A-TIR CATRE PRIMARIE.ALEA SUNT CHIRI PE CARE PRIMARIA LE PERCEPE DE LA FIRMA ASTA.ATUNCI FIRMA TREBUIE SA SCOATA PROFIT.SUNTEM SCLAVI PE PLANTATIILE NOASTRE CU BIRURILE LOR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/