Reşiţa a lansat un nou parteneriat transfrontalier!

Un nou parteneriat transfrontalier româno-sârb a fost lansat astăzi la Primăria Reşiţa. Beneficiarii acestuia sunt oraşele Reşiţa, Lugoj şi Veliko Gradişte din Serbia.

Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii oraşului de pe Timiş şi cu cei din Veliko Gradişte din Serbia pentru a lansa împreună Proiectul „Nestemate ale tezaurului folcloric românesc şi sârbesc – păstrarea şi promovarea tradiţiilor culturale în Reşiţa, Lugoj şi Veliko Gradişte”, parteneriat finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia. În ceea ce priveşte activităţile prevăzute de acest proiect, cele trei oraşe vor fi dotate cu câte o scenă, un sistem de iluminare şi sonorizare.

Proiectul acesta este foarte important pentru Veliko Gradişte pentru că, pe lângă scena multifuncţională pe care o vom primi, vom oferi ansamblului folcloric din oraş costume noi tradiţionale în valoare de 10.000 de euro. Acest lucru ne va ajuta să promovăm jocul sârbesc şi cel românesc al prietenilor noştri. Totodată, sper ca această colaborare să lege mari prietenii şi relaţii bune ca şi până acum”, a declarat Zlatibor Mitic, viceprimarul oraşului Veliko Gradişte, în cadrul întâlnirii de astăzi.

zlatibor mitic  francisc boldea

                                       Zlatibor Mitic                                                                          Francisc Boldea

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Lugojului, Francisc Boldea, s-a arătat şi el încântat de acest parteneriat: „Ne-am dorit acest proiect pentru lugojeni, pentru că nu am mai avut în domeniul transfrontalier, avem în celelalte domenii 7 proiecte care se derulează, însă acesta, în domeniul cultural, ne-a venit, practic, ca o mănuşă şi asta datorită relaţiilor pe care le avem cu Primăria Reşiţa, dar şi datorită tradiţiei folclorice din zona noastră. Lugojul va beneficia de o sumă de 104.000 de euro din care, pe lângă cele stabilite, vom cumpăra costume noi pentru ansamblul Lugojana, întrucât avem peste 200 de tineri dansatori. Într-un cuvânt, vrem să folosim acest prilej pentru dezvoltarea culturală între oraşele noastre”, a explicat edilul-şef Francisc Boldea.

Edilul Mihai Stepanescu vrea ca reşiţenii să aprecieze proiectul implementat

mihai stepanescuProiectul este destul de important, este vorba de o sumă pe măsură, aproximativ 130.000 de euro atraşi pentru Reşiţa, ceea ce arată că şi evenimentele cultural-artistice se pot desfăşura acum în condiţii mult mai bune, civilizate, în sensul că s-a achiziţionat o scenă cu o valoare destul de mare, de aproximativ 50.000 de euro. Cred eu că este un prim pas serios pe care îl avem datorită înfrăţirii cu oraşul Veliko Gradişte şi prieteniei pe care o avem cu Lugojul. Sper ca proiectele noastre să nu se oprească aici, iar reşiţenii să aprecieze proiectul implementat”, a fost părerea edilului-şef Mihai Stepanescu.

Prin acest proiect transfrontalier româno-sârb, cu o valoare de peste 325.000 de euro, vor putea fi finanţate două festivaluri în municipiul de pe Bârzava şi câte unul în Lugoj şi în oraşul de peste Dunăre. Este vorba de „Zilele oraşului” şi „Festivalul recoltei” în Reşiţa şi „Serbările oraşului” în Lugoj şi Veliko Gradişte.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/